Confidenţialitate


Ceremonia de înmormântare a Reginei Ana, de la Curtea de Argeș,


Ceremonia de înmormântare a Reginei Ana, de la Curtea de Argeș,

Ceremonia de înmormântare a Reginei Ana, care va avea loc la Curtea de Argeş, va fi una ortodoxă – a anunțat Arhiepiscopia Argeșului.

Există déjà un program pentru ziua de 13 august. Ceremonia va avea loc la ora 15, în fața criptelor regale.Părintele Caliopie Ichim, consilier eparhial, a declarat pentru Europa FM.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Vor fi evenimente foarte scurte, nu va fi o ceremonie dezvoltată, pentru că asta se va desfășura la București. Noi suntem cei care vom săvârși doar slujba de înhumare. Cei de la Casa Regală nu au nici o pretenție, ne lasă pe noi să ne ocupăm de organizare. Sigur, vor fi mai mulți ierarhi, mai mulți preoți, se face tot ceremonialul, cu armată, cu tot alaiul… există un traseu stabilit din centrul orașului la Mânăstire, împreună cu autoritățile locale.”

Regina Ana va fi înmormântată în noua Catedrală, aflată în vecinătatea Mânăstirii Curtea de Argeș, Catedrală la care încă se lucrează pentru decorațiunile interioare. Casa Regală are în noua Catdrală 12 locuri de veci.

Foto: Noua Catedrală de la Curtea de Argeș
Sursă foto: casaregala.ro


Ultimele stiri
În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…