Confidenţialitate

Cercetătorii britanici au inventat o metodă de a citi gândurile

Fiecare scurtmetraj prezenta o persoană care executa câteva gesturi din viaţa cotidiană, o femeie care căuta în poşetă pentru a scoate un plic pe care îl pune apoi la cutia de scrisori sau o actriţă care termina de băut o cafea şi arunca apoi paharul din carton, gol, la coşul de gunoi.

Cercetătorii le-au cerut participanţilor să îşi amintească ceea ce au văzut în fiecare dintre cele trei filme, în timp ce creierele lor erau scanate.

Oamenii de ştiinţă au introdus apoi datele obţinute cu ajutorul scanerului într-un program informatic conceput pentru a identifica acele caracteristici ale activităţii cerebrale asociate cu amintirile din fiecare film.

Caracteristicile activităţii cerebrale, obţinute în urma scanărilor, au putut fi identificate în mod independent, permiţându-le astfel cercetătorilor să identifice cu exactitate filmul la care voluntarii se gândeau în timp ce creierele lor erau scanate.

Acest studiu indică faptul că urmele neuronale ale memoriei episodice sunt stabile şi de aceea previzibile, chiar după mai multe activări ale aceleiaşi zone cerebrale.