Confidenţialitate

Celulă de criză la ANSVSA pentru analiza efectelor generate de naufragiul din Canalul Suez

La nivelul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor a fost constituită o celulă de criză pentru a gestiona, conform atribuţiilor, situaţia generată de blocarea temporară Canalului Suez şi a circulaţiei navelor de transport pentru animale, potrivit unui comunicat.

În acest sens, s-au dispus mai multe măsuri, începând cu oprirea, din data de 24 martie, a autorizării navelor de transport pentru animale să părăsească România, dacă acestea trebuie să traverseze prin Canalul Suez.

De asemenea, au fost întreprinse demersuri pentru a se afla informaţii despre localizarea a 11 nave încărcate în portul Constanţa cu animale destinate exportului către ţări din Golful Persic, care se află în drum spre Canalul Suez.

Au fost contactaţi reprezentanţii transportatorilor care au dat asigurări că la bordul navelor există suficientă hrană şi apă pentru următoarele zile şi că au identificat surse de suplimentare în cazul în care deblocarea canalului durează mai mult timp.

Totodată, aceştia au informat că niciuna dintre nave nu se află angrenată în Canalul Suez, cinci dintre acestea se află în Marea Egeea şi restul în Marea Mediterană, aflate în aşteptarea deblocării canalului. Se analizează şi opţiunea debarcării animalelor în alte porturi, aflate în apropiere, în cazul în care situaţia o impune.

“Precizăm că, fiecare navă de transport pentru animale se încarcă suplimentar cu 25% apă şi furaje peste cantitatea estimată pentru durata călătoriei, în conformitate cu prevederile Regulamentului 1/2005/CE. Menţionăm că toate navele de transport pentru animale autorizate dispun de instalaţii de desalinizare, asigurându-se astfel apa potabilă necesară”, se precizează în comunicat.

Pentru a preveni îmbarcarea de noi transporturi de animale, care utilizează Canalul Suez ca rută de transport, până la deblocarea acestuia, au fost notificate Direcţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene să informeze, în regim de urgenţă, operatorii economici care desfăşoară activităţi de export de animale către ţările din zona Golfului Persic, că acestea sunt temporar suspendate, până la deblocarea zonei.

Exporturile de animale din România se desfăşoară în continuare, transporturile de animale care utilizează alte rute nu sunt afectate, ANSVSA fiind în permanent contact cu reprezentanţii transportatorilor şi ai operatorilor economici pentru a fi la curent cu desfăşurarea evenimentelor şi a interveni unde este cazul.

Ever Given, o navă portcontainer lungă de 400 de metri, a eşuat marţi pe diagonala canalului Suez, din cauza vântului puternic însoţit de o furtună de nisip care a redus vizibilitatea, şi a blocat ambele sensuri de navigaţie.

Potrivit revistei specializate Lloyd’s List, peste 200 de nave erau blocate vineri la ambele capete şi în zona de aşteptare situată în mijlocul canalului.