Interpretul și compozitorul de jazz Wynton Marsalis, câștigător al premiului Grammy, de 12 ori, distins inclusiv cu premiul Pulitzer, începe astăzi un turneu în România, alături de Orchestra Jazz at Lincoln Center din New York.
La București, primul concert are loc în această seară, la Sala Palatului, în cadrul întâlnirilor JTI, reluate după un an de pauză.
Un material de Anca Grădinaru
Wynton Marsalis și orchestra “Jazz at Lincoln Center”, pe care o conduce ca director muzical, se află pentru prima dată în România. Au ajuns însă la București, după concerte în Ucraina și Polonia.
„Este o onoare pentru mine să fiu aici și să aflu mai multe despre cultura României. E o binecuvântare să putem cânta din nou, după pandemie. Îți lipsește fântâna doar atunci când seacă.”
Wynton Marsalis revine Europa după ce prima dată, a concertat pe continent, înainte de căderea cortinei de fier. Artistul a declarat, în cadrul unei confernțe de presă, că se așteaptă să întâlnească din nou, un public entuziast, cald și cultivat.
În această seară, în cadrul Întâlnirilor JTI, Wynton Marsalis și orchestra Jazz at Lincoln Center vor interpreta printre altele, piese ale legendarului Duke Ellington.
De altfel, Wynton Marsalis a povestit, la București, că orchestra sa are în componența inclusiv artișii care au concertat alături de Duke Ellington.
“Când i-am tugat să ni se alăture, au crezut că glumim!”, a povestit Wynton Marsalis
Turneul va continua mâine, tot în Capitală, cu un concert la Sala Radio, în cadrul căruia Wynton Marsalis și ”Jazz at Lincoln Center Orchestra” vor interpreta, împreună cu Orchestra Națională Simfonică a României, dirijată de Cristian Măcelaru, simfonia ”The Jungle”. Compusă de Wynton Marsalis, la comanda Filarmonicii din New York, pentru a aniversa 175 de ani de la înfinţarea orchestrei, Simfonia ”The Jungle” a avut premiera parțială în decembrie 2016. Interpretarea integrală a lucrării, alături de Orchestra Națională Simfonică a României, condusă de Cristian Măcelaru, a avut loc pentru prima oară chiar la Jazz at Lincoln Center din New York, în ianuarie 2019.
De altfel, Wynton Marsalis și Cristian Măcelaru sunt acum prieteni.
Cel de al treilea concert, de jazz, va avea loc pe 3 iulie, în Piața Mare din Sibiu, iar ultimul concert va avea loc la Timișoara.
Wynton Marsalis s-a născut în New Orleans, Louisiana, în 1961.
Și-a început pregătirea la trompetă la 12 ani, iar apoi, a început să cânte în formații locale.
A debutat ca dirijor în 1982. De atunci, a înregistrat peste 70 de albume de jazz și clasice, care i-au adus nenumărate premii GRAMMY.
În 1997, Wynton Marsalis a devenit primul artist de jazz care a primit prestigiosul premiu Pulitzer pentru muzică.
Jazz at Lincoln Center Orchestra este formată din 15 dintre cei mai buni soliști și instrumentiști de jazz ai momentului, fiind orchestra rezidentă a Jazz at Lincoln Center încă din 1988.
Bilete puteți găsi în reţeaua Eventim.ro.
Pe de altă parte, Wynton Marsalis au povestit la București cum a supraviețuit în pandemie, el și membrii orchestrei. Veniturile Orchestrei au scăzut de la 24 de milioane de dolari la 2 milioane anul trecut, așa că artiștii au oferit peste 2.500 de intervenții educaționale online.
„Nu a fost ușor pe durata pandemiei. Am făcut tot ceea ce a fost nevoie ca să supraviețuim. Formația noastră este însă ca o familie. Am reușit să-i păstrăm pe toți oamenii noștri lângă noi. Am participat la evenimente educaționale, am organizat spectacole online, interviuri. Nu ne-am oprit niciodată. Veniturile noastre au scăzut foarte mult, dar ne-am susținut unii pe alții. A fost o perioadă de iluminare și smerenie, pentru că e foarte dificil să ceri ajutor în permanență atât de multor oameni”, a povestit directorul muzical al Jazz at Lincoln Center Orchestra despre anul de pandemie care a reprezentat o perioadă foarte dificilă pentru cultura din întreaga lume.