Designerul Karim Rashid revine la Bucureşti, pe 15 octombrie, pentru a susţine o conferinţă intitulată “How design will change the world”.
Joi, 15 octombrie, de la ora 10:00, Karim Rashid va veni la Grand Cinema & More, Baneasa Shopping City pentru a-şi împărtăşi experineţa şi a răspunde întrebărilor participanţilor. Înaintea întâlnirii cu designerul Karim Rashid, participanţii la conferinţă îi vor putea asculta şi pe designerii români Mihai Popescu, Corvin Cristian şi Robert Nucă. Participarea la conferinţa organizată de Brand Emotion costă 75 de euro, înscrierile la evenimentul Karim Rashid – “How design will change the world” putând fi făcute online, cu un click aici.
Karim Rashid este unul dintre cei mai populari designeri contemporani, cu un portofoliu de peste 2.500 de proiecte. Lucrările sale sunt prezente în colecţiile permanente ale 14 muzee importante din întreaga lume, printre care San Francisco Museum of Art (SFMoMA) şi New York Museum of Modern Art (MoMA).
Realizările lui Karim Rashid, alături de recunoaşterea internaţională, au făcut din el un conferenţiar invitat constant în centre universitare de renume. Mai mult, este Doctor Honoris Causa al Ontario College of Art and Design şi al Corcoran College. Rashid a primit numeroase distincţii internaţionale pentru creaţiile sale.
Cartea care a reuşit să-l facă şi mai popular, “Design Yourself”, a fost lansată în România la Editura Publica. Idee susţinută în cartea sa este aceea că fiecare individ are control asupra propriului destin, fiind singur capabil să îl schimbe, prin construirea propriei vieţi. Karim Rashid scrie şi despre ce înseamnă Europa de Est în materie de creativitate, influenţa copilăriei, a adolescenţei şi a tatălui său în dezvoltarea sa profesională, precum şi despre companiile pentru care a lucrat sau despre ce înseamnă să ai succes în acest domeniu.