Confidenţialitate

Celebrităţi care au reuşit să treacă peste cele mai grele obstacole – GALERIE FOTO

Mulţi dintre cei care au reuşit în viaţă au trecut prin momente grele, au întâlnit multe refuzuri, au fost maltrataţi sau obligaţi să muncească de la vârste fragede, dar faptul că nu au renunţat i-a ajutat să ajungă unde şi-au dorit.

Poveştile lor ne determină să rămânem încrezători şi să depăşim obstacolele întâlnite în calea spre succes.

J.K. Rowling

j-k-rowling

Cu trei ani înainte de lansarea primei cărţi, “Harry Potter şi piatra filozofală”, situaţia autoarei Joanne Rowling, era una precară. După ce a divorţat de soţul ei, Rowling trăia din ajutor social şi reuşea cu greu să se întreţină pe ea şi pe fiica sa, Jessica. 

În puţinele clipe libere, a reuşit să termine de scris o carte cu o poveste pe care a început să şi-o imagineze în timpul unei călătorii cu trenul. După multe refuzuri primite de la casele editoriale, unul dintre editorii de la o firmă mică din Londra a decis să o ajute în publicarea acelei poveşti.

J.K Rowling a reuşit să vândă sute de milioane de exemplare şi a ajuns la a opta carte publicată anul acesta, “Harry Potter şi copilul blestemat”.

Stephen King

stephen-king

Începutul carierei pentru scriitorul Stephen King şi soţia sa, Tabitha, tot scriitoare, nu a fost uşor deloc. Dar aceştia nu au renunţat să scrie nici când trăiau într-o rulotă şi au avut mai multe slujbe pentru a se susţine financiar.

King nu a renunţat nici când a întâlnit multe refuzuri în publicarea cărţii “Carrie”, cea care acum este una dintre cele mai bine vândute cărţi ale sale. În prezent, Stephen King este un scriitor de succes şi are peste 50 de cărţi publicate şi milioane de exemplare vândute.

Jim Carrey

Jim Carrey

Jim Carrey a visat de mic să devină comediant şi ţinea spectacole de comedie colegilor la şcoală, familiei şi oricui era dispus să îl urmarească, iar la vârsta de 10 ani şi-a trimis CV-ul pentru The Carol Burnett Show, o emisiune americană de comedie.

La vârsta de 16 ani, Jim Carrey a abandonat şcoala şi s-a angajat ca îngrijitor la o fabrică, pentru a-şi ajuta familia, după ce tatăl său îşi pierduse slujba. Au trăit cu toţii într-o rulotă până când au reuşit să se stabilizeze şi să se mute în Toronto.

A început prin a susţine spectacole de stand-up comedy în deschidere pentru alţi comedianţi de succes şi a avut câteva roluri mici în filme de televiziune. Au urmat apoi roluri principale în filme care i-au adus succesul, primul dintre acestea fiind “Ace Ventura- Detectivul de animale”.

Tyler Perry

tyler-perry

Tyler Perry a trecut cu greu peste o copilărie dificilă în care a fost abuzat, peste depresia din perioada adolescenţei şi peste o tentativa de sinucidere.

Una dintre emisiunile lui Oprah în care se discuta despre efectul terapeutic pe care îl are scrisul i-a dat ideea de a-şi compune singur scrisori despre experienţele teribile prin care a trecut, sperând să îl ajute.

Ulterior, a adaptat aceste scrisori într-o piesă de teatru numită “Ştiu că m-am schimbat”, tema piesei fiind violenţa domestică, dar punerea ei în scenă a fost un eşec.

După ce a avut tot felul de slujbe şi ajunsese să locuiască în maşină, piesa lui Tyler a primit o a doua şansa, iar de data aceasta a fost mult mai bine pregătit, şi-a pus la punct strategia de marketing şi a reuşit să vândă toate biletele.

Investitorii au devenit interesaţi şi de acolo, cariera lui Tyler a început să se dezvolte, devenind scriitor, regizor şi producător de succes în teatru, televiziune şi film.

Sarah Jessica Parker

sarah-jessica-parker

Cu trei fraţi şi încă patru fraţi vitregi, mama sa învăţătoare, iar tatăl său şofer de tir şi mereu plecat, Sarah mergea să danseze şi să cânte pentru a-şi ajuta mama cu întreţinerea numeroasei familii.

A urmat cursuri de muzică, balet şi teatru la şcoală, iar la vârsta de 11 ani, mama sa a făcut tot posibilul să o ducă la o audiţie pentru o piesa pe Broadway. Sarah împreună cu unul din fraţii săi au trecut de audiţii, astfel că toată familia s-a mutat la New York.

Sarah a a jucat în numeroase filme, interpretând tot felul de roluri, însă punctul culmintant al carierei sale este reprezentat de personajul emblematic, Carrie din serialul “Totul despre sex”. Cu acest rol, Sarah a câştigat mai multe premii la Globurile de Aur din 2000.

Colonel (Harland) Sanders

harland-sanders-kfc

După moartea tatălui său, Harland Sanders a fost nevoit să muncească de la o vârstă frageda pentru a-şi întreţine fratele şi sora. Acesta a avut tot felul de slujbe de la fermier, la vânzător de asigurări, până a devenit proprietarul unui service auto, unde le asigura şi mâncare călătorilor înfometaţi.

Sanders a decis să îşi mute afacerea într-un restaurant din Kentucky, unde a început să gătească mai mult carne de pui clienţilor săi. În timp, acesta şi-a perfecţionat reţeta şi metoda de a prăji puiul, devenind atât de faimos în 1935, încât guvernatorul de atunci, A. B. Chandler, l-a numit colonel al oraşului Kentucky.

La începutul anilor ’50, Sanders a trecut printr-o perioadă grea când a fost nevoit să închidă restaurantul din cauza construirii noii autostrăzi şi să se pensioneze. Având o pensie modestă, a început să se gândească la modalităţi de a-şi mări veniturile şi i-a venit ideea de a merge în diferite restaurante pentru a-şi vinde reţeta secretă.

Prima franciză din renumitul lanţ de fast-food Kentucky Fried Chicken (KFC) a fost vândută în Utah către Pete Harman, deţinătorul unuia dintre cele mai mari lanţuri de restaurant din oraş la acea vreme.

Shania Twain

shania-twain

Shania Twain a început să cânte încă din copilărie, însă mai mult forţată de împrejurări. Mama şi tatăl său vitreg se descurcau cu greu să ofere condiţiile minime familiei, astfel că abilitatea de a cânta a Shaniei a fost văzută ca un plus de venit de către mama sa.

În 1987, Shania şi-a pierdut ambii părinţi într-un accident de maşină, astfel că a amânat cariera sa pentru a avea grijă de surorile sale. Cu toate acestea, nu a renunţat la visul de a deveni cântăreaţă, iar în timpul liber a continuat să compună melodii.

În 1993, a scos primul album care i-a atras atenţia lui Robert John “Mutt” Lange, un producător pentru formaţii mari precum AC/DC, iar Shania a început să urce pe culmile succesului.

Emily Blunt

Emily Blunt “Edge of Tomorrow”

Emily Blunt a primit o educaţie riguroasă încă de mic copil, însă a fost nevoită să lupte cu o bâlbaială apărută din senin care avea să o bântuie câţiva ani. Mama sa a încercat să o ducă la cursuri pentru relaxare, dar nu a funcţionat.

Metoda salvatoare a venit din partea unui profesor inteligent din liceu care i-a propus lui Emily să interpreteze un personaj cu o altă voce. Trucul a funcţionat, iar Emily a scăpat de balbuţie şi devenit actriţa de succes de astăzi.

Oprah Winfrey

Oprah Winfrey

În copilăria sa, Oprah Winfrey a trecut prin abuzuri sexuale din partea unori veri şi prieteni de-ai mamei sale, până când a decis să se mute cu tatăl său. Cu toate acestea, Oprah a fost o elevă exemplară, a obţinut bursă universitară, a fost angajată de un post de radio local unde citea ştirile, apoi a ajuns să se lucreze într-o televiune.

A fost premiată pentru activităţile sale, inclusiv pentru propria emisiune, The Oprah Winfrey Show, care a câştigat mai multe premii Emmy pentru “cel mai bun talk-show”.