Confidenţialitate

Cele mai multe infecții respiratorii acute s-au înregistrat în sudul țării

Cele mai multe cazuri de infecții respiratorii acute (care includ și gripa) s-au înregistrat până acum în sudul țării, în special în București, Constanța, Iași, Olt și Argeș. O arată raportul centrului national de supraveghere și control a bolilor transmisibile.

Deși săptămâna aceasta, comparativ cu aceeași săptămână a anului trecut s-au înregistrat mai multe infecții respiratorii acute, nu trebuie să ne îngrijorăm, spun autoritățile. Mai mult, în perioada următoare ar trebui să scadă numărul cazurilor de infecții respiratorii, spune la Europa FM, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila.

De la începutul sezonului rece, 48 de persoane au murit de gripă. Cazuri de infecții respiratorii acute au fost înregistrate în toate județele, iar decese doar în 23 de județe.