Confidenţialitate

Cele mai frumoase fotografii din peste 100 de ţări – GALERIE FOTO

Cele mai bune fotografii de turism au fost premiate, şi anul acesta, în cadrul concursului internaţional Siena International Photo Awards.

Fotografi din peste 100 de ţări, precum India, China, Bangladesh, Turcia, Cuba, Myanmar sau Bahrain, s-au înscris în cursa pentru titlul de “cea mai bună fotografie” din diferite domenii: natură, poveşti de viaţă, sport, oameni şi portrete.

Fotografiile câştigătoare fac parte din expoziţia intitulată “Beyond the Lens/Dincolo de lentile” din cadrul Festivalului Siena Art Photo Travel care are loc în Siena, Italia, începând cu 29 octombrie şi până pe 30 noiembrie.

La categoria “Open Color”, fotografia câştigătoare a fost “Realizarea plasei de pescuit în Phan Rang”

siena-international-photo-awards-6

Fotograful Danny Yen Sin Wong a suprins o femeie din regiunea sud-vestică a Vietnamului, Phan Rang, care împleteşte o plasă de pescuit. Această activitate este încă o tradiţie pentru femeile vietnameze cât timp soţii acestora sunt plecaţi la pescuit.

Fotografia “Zâmbet” a primit menţiunea de onoare la categoria “Oameni şi portrete”

siena-international-photo-awards-7

În cadrul festivităţii anuale Dharma a templului Labrang Lamasery din provincia Gansu, China, fotograful Jianjun Huang a surprins momentul în care, din mulţimea de călugări cu robele acoperite de zăpadă, tânărul din fotografie s-a întors afişând un zâmbet vesel.

“Serele de căpşuni” au câştigat locul I la categoria “Travel”

siena-international-photo-awards-1

Pentru acest cadru, fotografa Leyla Emektar s-a urcat pe o porţiune de relief mai înaltă şi a aşteptat momentul în care o femeie cărând un coş a trecut printre serele de căpşuni aflate lângă Nazilli, Turcia.

Tot la categoria “Open Color”, fotografia “Plasa care se cerne” a câştigat un premiu special

siena-international-photo-awards-3

Această fotografie a fost realizată de Fuyang Zhou, un fotograf din China.

Primul loc din categoria “Nature” a fost câştigat de “Senzaţie, Etna în erupţie”

siena-international-photo-awards-2

Această imagine realizată de Giuseppe Mario Famiani, un fotograf italian, arată spelendoarea vulcanului Etna când erupe, aruncând în aer magmă, cenuşă şi gaz pe o înălţime de câţiva kilometri.

Tot la categoria “Nature”, menţiunea de onoare a fost acordată fotografiei “Mangrovele”

siena-international-photo-awards-8

În cadrul unei expeditii în Cuba, fotograful francez Greg Lecoeur a suprins în acelaşi cadru atât unul dintre cele mai importante şi unice ecosisteme, mangrovele, cât şi unul dintre prădătorii din vârful lanţului trofic, crocodilul.

Menţiune de onoare a fost oferită şi la categoria “Open Color” pentru fotografia “Contururi şi umbre”

siena-international-photo-awards-4

Cele trei fete mergând prin dunele de nisip din Mui Ne, Vietnam, purtând tradiţionalele pălării conice şi cărând coşuri în formă de balanţă au fost surprinse de fotograful Danny Yen Sin Wong.

Locul trei la categoria “Travel” îl ocupă fotografia “Piaţa plutitoare”

siena-international-photo-awards-10

Realizată în sudul insulei Bornei, Indonezia, de către fotograful Antonius Andre Tjiu, imaginea înfăţişează o piaţă plutitoare. În regiunile unde deplasările zilnice se fac pe apă, produsele sunt vândute direct din bărci.

“Reflecţia femeilor”a câştigat locul doi la categoria “Architecture”

siena-international-photo-awards-9

Fotograful Ali Al Hajri din Emiratele Arabe a reuşit să capteze reflecţia a două femei mergând şi a întregii arhitecturi a Marii Moschei din Abu Dhabi, ce se oglindesc în apă.

Locul trei la categoria “Open color” a fost câştigat de fotografia “Centrul mulţimii negre”

siena-international-photo-awards-5

În cadrul funeraliilor unui protestant renumit în Bahrain, Isa Radhi, fotograful Isa Ebrahim a surpins prin mulţimea de veşminte negre, un copil cu o bandană roşie, ţinut în braţe de mama sa.