Confidenţialitate

Cele mai cunoscute citate ale lui Neagu Djuvara

Istoric, diplomat, filozof, jurnalist şi romancier, Neagu Djuvara a încetat din viață la 101 ani.

De-a lungul vieţii, Neagu Djuvara a acordat numeroase interviuri şi a scris cărţi de mare importanţă pentru istoria României, printre care amintim “O scurtă istorie ilustrată a românilor”, “Ce au fost „boierii mari“ în Ţara Românească? Saga Grădiştenilor (secolele XVI–XX)” sau “Mircea cel Bătrân şi luptele cu turcii”.

Iata câteva dintre cele mai cunoscute citate ale lui Neagu Djuvara, extrase din cărţile sau interviurile pe care le-a acordat:

“După 45 de ani pe care i-am petrecut în străinătate, m-am întors în ţară septuagenar şi încă unul plin de viaţă. Nu m-am băgat intens în politică, fiindcă am simţit că nu pot face nimic. Cu vremea, când aş fi putut face ceva, eram prea bătrân”. (Interviu pentru ziarul Lumina publicat pe 25 Septembrie 2009)

“Tineretul care se revoltă astăzi nu are absolut niciun ideal. Nu se revoltă pentru un ideal, se revoltă ca să dărâme. Asta înseamnă ca s-a stricat ceva. Tineretul, care în general trebuie considerat ca purtător de idealuri viitoare, chiar greşite cum a fost comunismul, astăzi nu mai are niciun ideal.” (Interviu cu Neagu Djuvara publicat pe hotnews.ro pe 17 decembrie 2008)

“Erudiţia e un bagaj, dar dacă nu ştii să le interpretezi, să le pui împreună, să faci din ele o piramidă, degeaba ai această erudiţie, eşti un bou. Eşti un bou foarte învăţat.” (Interviu acordat de Neagu Djuvara postului TV DIGI 24 şi difuzat pe 14 martie 2014)

“Nu mai există nimic în momentul de faţă, toată Europa e ”gemischten Compositum” (”compoziţie amestecată”), acelaşi lucru, fiindcă nu mai există în lume decât o singură putere, Statele Unite ale Americii. Ne întoarcem la situaţia Imperiului Roman. Statele Unite ale Americii sunt Roma antică de azi, domină lumea întreagă. Din Europa până în Coreea nu se mai mişcă nimic fără voinţa Statelor Unite ale Americii.” (Interviu acordat de Neagu Djuvara pentru agenţia de ştiri NEWS.RO şi publicat pe 9 martie 2016)

“Această Românie Mare e o ţară care se naşte cu dificultăţi uriaşe – trebuiau să se adune şi să se gospodărească împreună oameni care nu s-au aflat niciodată sub aceeaşi cârmuire. Ceea ce-i uneşte pe toţi românii este faptul de a vorbi aceeaşi limbă. Am mai spus că suntem poate singura ţară din Europa, în afară de micile ţări, al cărei sentiment naţional este exclusiv întemeiat pe faptul că vorbim aceeaşi limbă de la Nistru până la Tisa” (Neagu Djuvara – “O scurtă istorie ilustrată a românilor”)

“O naţiune în ascensiune poate profita de mediocrităţi; o naţiune în declin nu mai ştie să-şi folosească geniile” (Neagu Djuvara – “Civilizaţii şi tipare istorice – Un studiu comparat al civilizaţiilor”)

“Speram că salvarea noastră va veni în 4-5 ani. Şi a venit după patruzeci şi cinci de ani! Aşa este istoria. Lucrează în lungă durată, iar destinele individuale sunt strivite fără milă” (“O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri” de Neagu Djuvara)

“Nu cedezi un petic de pământ fără să tragi un foc de armă” (“O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri” de Neagu Djuvara)

“Cu fiecare cultură care moare, o floare unică se vestejeste pentru a nu mai renaşte, o mireasmă incomparabilă se risipeşte pentru totdeauna. Există comori de înţelepciune şi poezie în cele mai mici idiomuri, ca şi în concepţia despre lume a celui mai mic trib destinat dispariţiei. Toate sunt pierdute – pierdute pentru totdeauna şi pentru toţi. În viaţa popoarelor, ca şi în toată Creaţiunea, ceea ce izbeşte cel mai mult şi scandalizează într-adevăr spiritul este risipa Naturii. Cei care astăzi sunt privilegiaţi şi aparţin culturilor majore pot încă să se legene în iluzia perenităţii lor” (Neagu Djuvara – “Civilizaţii şi tipare istorice – Un studiu comparat al civilizaţiilor”)