Analiza unui fragment din piesa de teatru ‘Somnoroasa aventură’ de Teodor Mazilu, scrierea unui text despre importanţa călătoriilor în formarea personalităţii tinerilor şi redactarea unui eseu dintr-un text de Liviu Rebreanu au fost subiectele de la română, la simularea bacalaureatului la clasa a XII-a. Subiectele au reuşit să îi pună pe dificultate pe elevi, după cum au descoperit Monica, Vlad şi George, în ‘Deşteptarea’.
Cei trei matinali Europa FM au adunat din presa centrală listele cu perle şi au ajuns la câteva care i-au lăsat fără replică.
De exemplu, romanul ‘Ion’, scris de Liviu Rebreanu, a primit o interpretare originală – ‘La început, Ion este sărac şi stabil din punct de vedere psihologic. Deşi era nebun după avere şi iubea pământul mai presus decât propria sa viaţă acesta nu recurge la gesturi extreme’. Un alt elev constată că ‘începutul romanului îl arată pe Ion un băiat ce se trezeşte de dimineaţă, tractoarele trecând pe uliţă şi el mergând la lucrat pământul’.
Nici alte cerinţe nu au fost mai uşoare pentru unii absolvenţi de liceu. Printre perlele memorabile, matinalii au amintit:
‘Cetățeanul turmentat: înfățișarea sa fizică lasă de dorit, dar cea psihică, deși îmbibată cu alcool, încă mai funcționa vag’
‘Virgula s-a folosit pentru că a fost pusă de autorul fragmentului, Vasile Alecsandri, și, prin urmare, acolo trebuie să fie’
‘Rețelele de socializare sunt ca un frigider: nu este nimic nou, dar totuși intrăm. Ele ne congelează mintea și ne fac să nu mai gândim și devenim zombi’.
Click aici pentru a reasculta cele mai tari momente din emisiunea Deşteptarea