Reluăm mai jos cele mai importante puncte dintr-un discurs pe care Papa Francisc l-a susţinut anul trecut, înainte de Crăciun, în faţa Curiei Romane – cardinalii şi alţi oficiali care conduc reţeaua bizantină de structuri administrative a Bisericii.
Mesajul Papei a fost direct: liderii sunt susceptibili unei mulţimi de maladii, inclusiv aroganţă, intoleranţă, miopie şi răutate.
Cuvântarea ţinută de Papa Francisc:
Ca orice corp, ca orice corp omenesc, echipa de conducere este expusă unor boli, disfuncţii şi infirmităţi. Aici aş vrea să menţionez câteva dintre aceste ‘boli ale leadershipului’. Sunt boli şi tentaţii care pot slăbi în mod periculos eficienţa oricărei organizaţii.
1. Boala de a crede că suntem nemuritori, imuni sau indispensabili şi de a neglija nevoia de verificări regulate. O echipă de leadership care nu este autocritică, care nu se ţine la curent cu lucruri, care nu caută să fie mai în formă, este un corp bolnav. O simplă vizită la cimitir ne poate ajuta să vedem numele multor oameni care credeau că sunt nemuritori, imuni şi indispensabili! Este boala celor care se transformă în lorzi şi maeştri, care se consideră deasupra altora şi nu în serviciul lor. Este patologia puterii şi vine dintr-un complex de superioritate, dintr-un narcisism care priveşte pasional la propria imagine şi nu vede faţa altora, în special a celor mai slabi şi a celor cu cea mai mare nevoie. Antidotul acestei plăgi este imunitatea; a spune din inimă: ‘Sunt doar un servitor. Am făcut doar ceea ce era datoria mea’.
2. A fi ocupat în exces. Această boală se găseşte la cei care se afundă în muncă şi în mod inevitabil neglijează să ‘se odihnească o vreme’. Neglijarea odihnei necesare duce la stres şi agitaţie. Un timp de odihnă, pentru cei care şi-au terminat munca, este necesar, obligatoriu şi ar trebui să fie luat în serios petrecând timp cu familia şi respectând sărbătorile ca momente pentru reîncărcare.
3. Boala ‘pietrificării’ mentale şi emoţionale. Se găseşte la liderii care au o inimă de piatră; la cei care pe parcursul timpului îşi pierd seninătatea interioară, agerimea şi îndrăzneala şi se ascund sub un teanc de hârtii, transformându-se în manipulatori de hârtii şi nu în bărbaţi şi femei cu compasiune. E periculos să pierzi umanitatea care ne permite să plângem cu cei ce plâng şi să ne bucurăm cu cei ce se bucură! Pentru că pe măsură ce timpul trece, inimile noastre devin dure şi incapabile de a-I iubi pe toţi din jurul nostru. A fi un lider uman înseamnă a avea sentimentele de umilitate şi neegoism, de detaşare şi generozitate.
4. Boala planificării excesive. Când un lider planifică totul până la ultimul detaliu şi crede că prin planificarea perfectă lucrurile se vor aranja, el sau ea devine un contabil sau un manager de birou. Lucrurile au nevoie să fie bine pregătite, dar fără a cădea vreodată în tentaţia de a încerca să elimini spontaneitatea şi serendipitatea, care este mereu mai flexibilă decât orice planificare umană. Contractăm această boală pentru că este uşor şi confortabil să ne stabilim în propriile noastre feluri sedentare şi neschimbătoare.
5. Boala slabei coordonări. Odată ce liderii pierd simţul de comunitate dintre ei, corpul îşi pierde funcţionarea armonioasă şi echilibrul; devine apoi o orchestră ce produce zgomot: membrii ei nu lucrează împreună şi pierd spiritul de camaraderie şi muncă în echipă. Când piciorul îi spune braţului: ‘Nu am nevoie de tine’ sau când mâna îi spune piciorului ‘Eu conduc’, ele pot provoca disconfort şi parohialism.
6. Boala Alzheimer din leadership. Consistă în pierderea memoriei când vine vorba despre cei care ne-au crescut, mentorat şi susţinut în propriile noastre călătorii. Vedem asta la cei care au pierdut memoria întâlnirilor lor cu marii lideri care i-au inspirat; la cei care sunt prinşi total în momentul prezent, în pasiunile, toanele şi obsesiile lor; în cei care construiesc ziduri şi rutine în jurul lor şi devin astfel din ce în ce mai mult sclavii idolilor ciopliţi de propriile lor mâini.
7. Boala rivalităţii şi a îngâmfării. Atunci când înfăţişările, beneficiile noastre şi titlurile noastre devin obiectul primar în viaţă, uităm datoria noastră fundamentală ca lideri – de ‘a face nimic din egoism sau vanitate dar a-i considera pe ceilalţi, cu umilință mai buni decât pe noi înşine.’ [Ca lideri, trebuie] să ne uităm la propriile [noastre] interese, dar şi la interesele celorlalţi.
8. Boala schizofreniei existenţiale. Aceasta este boala celor care trăiesc o viaţă dublă, fructul acelei ipocrizii tipice mediocrităţii şi unei goliciuni emoţionale progressive pe care nicio reuşită sau titlu nu o poate umple. Este o boală care îi loveşte adesea pe cei care nu mai sunt în legătură directă cu clienţi şi angajaţi ‘obişnuiţi’ şi care se restrâng la chestiuni birocratice, pierzând astfel contactul cu realitatea, cu oameni concreţi.
9. Boala bârfei, a bombănelii şi a împungerii pe la spate. Aceasta este o boală gravă care începe simplu, poate chiar în discuţii simple, şi cuprinde o persoană cu totul. Este boala persoanelor laşe cărora le lipseşte curajul de a vorbi direct, dar vorbesc în schimb pe la spatele altor oameni. Să fim în gardă împotriva terorismului bârfei!
10. Boala idolatrizării superiorilor. Aceasta este boala celor care îşi curtează superiorii cu speranţa de a le câştiga favorurile. Sunt victime ale carierismului şi oportunismului; onorează persoane (mai degrabă decât misiunea mai mare a organizaţiei). Se gândesc doar la ceea ce pot primi şi nu ceea ce ar trebui să dea; persoane limitate, nefericite şi inspirate doar de propriul lor egoism letal. Superiorii înşişi pot fi afectaţi de această boală, când încearcă să obţină supunerea, loialitatea şi dependenţa psihologică a subordonaţilor lor, dar rezultatul final este complicitate nesănătoasă.
11. Boala indiferenţei faţă de alţii. Aceasta e cea în care liderii se gândesc doar la el sau ea şi pierde sinceritatea şi căldura relaţiilor umane autentice. Aceasta se poate întâmpla în multe feluri: Când persoana cu cele mai multe cunoştinţe nu pune acele cunoştinţe în serviciul colegilor cu mai puţine cunoştinţe, când înveţi ceva şi apoi păstrezi pentru tine în loc să împarţi într-un fel util cu alţii; când din gelozie sau dezamăgire te bucuri să-I vezi pe alţii eşuând în loc să îi ajuţi şi să îi încurajezi.
12. Boala unui chip abătut. Vezi această boală la acele persoane posace şi morocănoase care cred că pentru a fi serios trebuie să afişezi un chip de melancolie şi severitate şi să îi tratezi pe alţii – în special pe cei pe care îi considerăm inferiorii noştri – cu rigoare, bruscheţe şi aroganţă. De fapt, o mostră de severitate şi pesimism steril sunt frecvent simptome de teamă şi nesiguranţă. Un lider trebuie să facă un efort de a fi bine crescut, senin, entuziast şi vessel, o persoană care transmite bucurie oriunde se duce. O inimă fericită radiază o bucurie infecţioasă: este imediat evident! Deci un lider nu ar trebui să piardă niciodată acel spirit vesel, umoristic care îi face pe oameni amiabili chiar şi în situaţii dificile. Cât de benefică este o doză bună de umor!…
13. Boala acumulării de bunuri materiale. Aceasta se întâmplă când un lider încearcă să umple un gol existenţial în inima lui sau ei prin acumularea de bunuri materiale, nu din nevoie dar numai pentru a se simţi în siguranţă. Adevărul este că nu suntem capabili să aducem bunurile materiale cu noi când părăsim această viaţă, iar toate comorile noastre nu vor putea niciodată să umple acel gol; în schimb, îl vor face mai adânc şi mai solicitant. Acumularea de bunuri doar îngreunează şi încetineşte călătoria!
14. Boala cercurilor închise, unde apartenenţa la o clică devine mai puternică decât identitatea noastră comună. Această boală începe întotdeauna cu intenţii bune, dar cu trecerea timpului îi înrobeşte pe membrii ei şi devine un cancer care ameninţă armonia organizaţiei şi provoacă rău imens, în special celor pe care îi tratăm ca străini.
15. Boala extravaganţei şi a exhibiţionismului. Aceasta se întâmplă când un lider îşi dedică serviciul lui sau ei puterii şi foloseşte acea putere pentru câştigul material sau pentru a achiziţiona şi mai multă putere. Aceasta este boala persoanelor care încearcă nestăvilit să acumuleze putere şi pentru acest scop sunt în stare să calomnieze, să defăimeze şi să îi discrediteze pe alţii; care se expun pe ei pentru a arăta că sunt mai capabili decât alţii. Această boală provoacă un rău extraordinar pentru că îi face pe oameni să justifice folosirea oricăror mijloace pentru a-şi atinge scopul, adesea în numele justiţiei şi a transparenţei!
