Confidenţialitate

36 de morți în atacul de la aeroportul Ataturk, potrivit bilanțului provizoriu

Bilanțul provizoriu al atentatului comis, aseară, pe aeroportul din Istanbul, Turcia, a urcat la 36 de decese. Alte aproape 150 de persoane sunt rănite, dintre care unele sunt în stare gravă.

Trei kamikaze s-au detonat după ce agenții de securitate au deschis focul asupra lor.

Televiziunile au difuzat imagini, în care un poliţist trage într-un terorist, iar acesta din urmă, rănit, declanşează încărcătura explozivă.

 

Potrivit premierului turc, Binali Yildirim, atacatorii au venit la aeroport cu cu un taxi.

Toate indiciile sugerează, până acum, că gruparea jihadistă Statul Islamic se află în spatele atacului, a spus premierul. Întrebat dacă un al patrulea atacator ar fi scăpat, şeful guvernului a răspuns că autorităţile turce nu au o asemenea evaluare, dar iau în considerare orice posibilitate, in timp ce presa turcă vorbește despre existența a 7 atacatori.

Toate zborurile dinspre și spre Istanbul au fost redirecționate către aeroporturile din regiune.

Autoritățile de la București au declarat că un grup de români a rămas blocat pe aeroportul din Istanbul – în zona liberă, după controlul pașapoartelor. Cu toții urmau să plece cu o cursă spre București și au fost preluați de o echipă a Consulatului României de la Istanbul.

Fostul premier Victor Ponta se îndrepta către aeroportul din Istanbul și a fost întors din drum de autoritățile turce după atentat.

Este cel mai sângeros atac comis la Istanbul, al treilea de la începutul anului.