Autoritățile din Arabia Saudită au anunțat că tragedia a avut loc la Mina, la 5 kilometri de orașul Mecca.
Busculanda s-ar fi produs în timpul unui ritual al aruncării cu pietre către piloni ce simbolizează diavolul – anunță postul de televiziune CNN. Dar jurnaliștii Al Jazeera susțin însă că tragedia s-a petrecut într-o tabără a pelerinilor. Oamenii erau așezați pe jos când un alt grup a trecut peste ei, ceea ce a produs panică.
Autoritățile saudite au trimis la locul tragediei peste 4000 de oameni și 200 de ambulanțe care să acorde îngrijiri persoanelor rănite. Sute de oameni au fost duși la 4 spitale din apropiere.
La pelerinajul anual de la Mecca, participă 2 milioane de musulmani. Pelerinajul reconstituie drumul profetului Mahommed la locurile sfinte Mecca și Medina, unde s-a născut și s-a sfârșit din viață. Fiecare credincios musulman trebuie să facă măcar o dată în viață acest pelerinaj.
Nu este pentru prima dată când sute de oameni mor în timpul pelerinajului de la Mecca. În 2006, 364 de pelerini și-au pierdut viața, în timpul ritualului simbolic al aruncării cu pietre.
Cel mai grav incident a avut loc în 1990, când 1.426 de pelerini au murit într-o busculadă.
Iar recent, pe 11 septembrie, o macara s-a prăbuşit peste Marea Moschee din Mecca din cauza unei furtuni. 108 persoane au murit și alte 400 au fost rănite.