Mai multe clădiri istorice s-au prăbușit și zeci de oameni au fost prinși sub dărâmături, în urma seismului de 7,9 grade, produs în Nepal. Cutremurul s-a resimțit și în țările vecine, India și Pakistan.
Potrivit televiziunii nepaleze, până acum 21 de cadavre au fost scoase de sub Turnul Dharara, o clădire istorică construită în 1832.
Turnul de piatră și lemn a căzut peste 50 de oameni.
Și alte clădiri istorice din capitala Kathmandu s-au prăbușit în urma puternicului.
Armata nepaleză intervine pentru salvarea celor rămași în viață.
Ministrul nepalez de Interne a declarat pentru media locală că pagube au fost înregistrate și în împrejurimile capitalei, însă deocamdată, nu se pot face evaluări. Cert este că sute de persoane au fost rănite.
Cutremurul a provocat o avalanșă uriașă pe masivul Everest, tabăra de bază fiind grav afectată. Un alpinist americano-britanic a anunţat pe twitter că echipa sa este blocată.
În schimb, românul Alex Găvan a anunţat că a scăpat nevătămat și că a trebuit să fugă pentru a se salva.
Cutremurul de 7,9 grade a fost urmat deja de o replică cu magnitudinea de 6,6.