Confidenţialitate


Cel mai nou lungmetraj al lui Radu Jude va avea premiera în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary


Cel mai nou lungmetraj al lui Radu Jude va avea premiera în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” va avea premiera de gală pe 2 iulie, la ora locală 19:30, la Grand Hall din Karlovy Vary. Filmul va mai fi proiectat pe 3 iulie, de la ora 13:00, la Pupp Cinema, și pe 5 iulie, de la ora 11:30, la Drahomíra Cinema.

Premiera în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary va avea loc în prezența regizorului Radu Jude, a actorilor Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, a monteurului Cătălin Cristuțiu, dar și a producătorului Ada Solomon.

Prezența echipei la Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary este susținută de Centrul Național al Cinematografiei și de Institutul Cultural Român.
„«Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari». Titlul este un citat, de aceea e pus între ghilimele. Fraza a fost rostită în Consiliul de Miniștri, în vara lui 1941, de către domnul profesor Mihai Antonescu. Deși nu este o invitație la dialog, fraza angajează în mod direct viitorul, așa că am hotărât să îi oferim domnului profesor un răspuns, unul cinematografic. Un «arc peste timp», cum ar veni”, declară Radu Jude.

Cel de-al șaselea lungmetraj regizat de Radu Jude îi are în distribuție pe actorii Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Șerban Pavlu, Ion Rizea, Claudia Ieremia și Bogdan Cotleț.

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” spune povestea realizării unei reconstituiri istorice pentru un spectacol de stradă.


Ultimele stiri
Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…