Cel mai mare crescător de ovine din România – reținut de Parchetul European (EPPO). Dumitru Andreșoi, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine Dacia, este acuzat de o fraudă cu fonduri europene. Prejudiciul s-ar ridica la peste 11 milioane de lei. Alături de el, au mai fost reținute încă două persoane.
Procurorii Parchetului European au ridicat joi, 30 octombrie, 11 persoane în acest dosar și le-au adus la audieri la sediul EPPO din Timișoara. Alături de Dumitru Andreșoi, au mai ajuns în fața anchetatorilor directorul adjunct APIA Hunedoara, un șef de serviciu din aceeași instituție, dar și alte persoane suspectate că l-ar fi ajutat pe crescătorul de oi din Hunedoara să fraudeze fonduri europene în valoare de 11,2 milioane de lei, puțin peste două milioane de euro.
După mai multe ore de audieri, Andreșoi și cei doi angajați ai Agenției de Plăți în Agricultură au fost reținuți pentru 24 de ore. Potrivit anchetatorilor, cel mai cunoscut oier din România ar fi încheiat în perioada 2018-2023 contracte de arendă pentru terenuri din mai multe județe din centrul și vestul țării. Suprafețele erau, de obicei, zone împădurite și care nu erau eligibile pentru obținerea de subvenții. Andreșoi a găsit însă o soluție. Cu ajutorul mai multor persoane, a identificat terenuri pentru care se putea primi subvenția de la Uniunea Europeană și care se aflau în apropierea celor împădurite.
Angajații APIA plăteau apoi banii pentru noile terenuri, deși crescătorul de oi nu avea niciun drept de a primi acele fonduri, pentru că nu avea niciun act pentru acele terenuri. Anchetatorii mai spun că aproape 85% din suprafața declarată la APIA nu se suprapunea cu cea arendată în acte.
Crescătorul de oi din Hunedoara mai avea depuse documente pentru încă opt milioane de lei ca subvenții, dar banii au fost blocați de procurorii EPPO. Cererile pentru obținerea subvenției nu erau făcute pe numele lui, ci al mamei, care are 85 de ani.
Omul de afaceri a mai fost condamnat cu suspendare pentru evaziune fiscală. Atât el, cât și cei doi angajați APIA vor fi duși în fața judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă.
Sursa foto: Shutterstock