Cel mai lung și mai înalt pod de sticlă din lume, aflat la Zhangjiajie, în provincia Hunan din China, va fi închis temporar începând de vineri, care urmare a afluxului foarte mare de turiști de după inaugurarea din luna august, potrivit Xinhua.
În perioada închiderii se va efectua “un upgrade la sistemul intern” al podului, care prin designul și construcția sa a stabilit 10 recorduri mondiale, potrivit Comitetului de gestionare a podului.
Acest anunț survine în contextul în care deși numărul de turiști fusese limitat la 8.000 pe zi, peste 10.000 de persoane au putut vizita în fiecare zi această faimoasă locație.
Comunitatea on-line și-a exprimat rapid îngrijorarea cu privire la siguranța podului, după decizia de a-l închide vizitatorilor, însă comitetul de gestionare a dat asigurări că închiderea a fost cauzată de problemele de hardware și de software apărute ca urmare a numărului mare de vizitatori.
Schimbările făcute ca urmare a actualizării sistemului vor trebui să treacă printr-o evaluare oficială înainte ca podul să poată fi redeschis, a indicat comisia amintită.
Cu o lungime de 430 de metri, 6 metri lățime și cu podeaua realizată din 99 de panouri de sticlă, podul este amplasat într-un decor magnific, la 300 de metri înălțime, între două stânci din Parcul Național Zhangjiajie din provincia Hunan din centrul Chinei.
Potrivit Xinhua, un bilet de vizitare a podului costă 138 de yuani (21 dolari americani).