O profesoară din Canada a câştigat titlul de cel mai bun dascăl din lume şi premiul de 1 milion de dolari oferit în Dubai, de o fundaţie care promovează îmbunătăţirea educaţiei pentru copiii defavorizaţi – relatează Deutsche Presse-Agentur (DPA) .
Profesoara, Maggie MacDonnell, a fost premiată pentru inițiativele ei privind combaterea depresiei, a sarcinilor din timpul adolescenței și a ratei crescânde de utilizare a substanțelor interzise.
Ea își desfășoară activitatea la Salluit, un sat în care trăiește a doua cea mai nordică comunitate de inuiți din provincia Quebec, conform site-ului acestui premiu.
La Salluit se poate ajunge numai cu avionul, iar temperaturile pot scădea în timpul iernii până la minus 25 de grade Celsius.
“Cred că, în calitate de profesoară într-o mică comunitate arctică, ziua ta nu se sfârșește niciodată. Poate că ușile școlii se închid, dar relația cu elevii tăi este una continuă pentru că faci parte din aceeași comunitate cu ei”, a afirmat Maggie MacDonnell, potrivit site-ului Global Teacher Prize.
Premiul în valoare de un milion de dolari este acordat de Fundația Varkey cu sediul la Londra, sub patronajul prim-ministrului Emiratelor Arabe Unite și emir al Dubaiului, șeicul Mohammed bin Rashid al-Maktoum.
20.000 de candidaţi din 179 de ţări au concurat pentru Global Teacher Prize, considerat un Oscar al dascălilor. Dacă anul trecut câştigătorul a fost anunţat de Papa Francisc, acum numele a fost prezentat prin legătură video de astronauţii din Staţia Spaţială Internaţională.
În fazele finale ale competiţiei de anul trecut s-a aflat şi profesoara de matematică Manuela Prajea, din Drobeta Turnu Severin.
Foto: Global Teacher Prize