Orele petrecute de acasă spre locul de muncă și înapoi vor fi luate în considerare drept ore de lucru, a decis Curtea Europeană de Justiție.
Însă, măsura se aplică doar anumitor categorii de angajați.
Decizia îi vizează pe salariații care nu au un sediu fix de lucru.
În această situație sunt, de exemplu, instalatorii, electricienii sau agenții de vânzări.
De acum înainte, aceștia pot cere bani de la angajatori pentru timpul petrecut spre și dinspre locul de muncă, fapt care nu este permis în prezent.
Potrivit Curții Europene, această decizie protejează “sănătatea și siguranța” angajaților.
Pe de altă parte, angajații care se îmbolnăvesc în timpul concediului anual de odihnă vor putea să ceară reprogramarea vacanței.
În spatele acestei decizii stă cazul lui Francisco Pereda din Madrid.
Acesta s-a îmbolnăvit fix înainte de a intra în concediu de odihnă, care dura o lună. Bărbatul a acționat legal împotriva angajatorului său pentru că acesta a refuzat să îi reprogrameze sau să îi amâne concediul pentru anul următor.
Însă, legea nu specifică acum ce dovezi trebuie să aducă angajatul sau când să își anunțe șeful despre starea sa de sănătate.