Cei care vor ajunge în Marea Britanie începând cu 8 iunie vor intra în carantină pentru 14 zile.
Un proiect în acest sens urmează să fie aprobat de Parlament. Autorităţile spun că vor să ia această măsură pentru a preveni un al doilea val de îmbolnăviri cu noul coronavirus.
Cei care vor intra intra în Marea Britanie vor trebui să declare unde vor locui şi unde vor sta, practic, în izolare.
Autorităţile vor verifica telefonic, prin sondaj, dacă se respectă carantina.
Încălcarea se amendează cu maximum 1.000 de lire sterline.
Însă, potrivit The Guardian, e greu să fii prins.
Poliţia nu are dreptul să verifice fizic dacă persoana respectivă se află la adresa indicată.
O problemă o constituie şi faptul că de la aeroport sau din port oamenii vor merge direct la adresa indicată şi pot să folosească pentru asta transportul public.
Planurile diferă de unele alte țări, cum ar fi Grecia, care au desemnat hoteluri de carantină, cu mâncare lăsată în afara ușii și camere de fumat, pentru a evita nevoia de a ieși.
În primul val al pandemiei, britanicii nu au instituit carantina la intrarea în ţară. O fac acum pentru a preveni un al doilea val.