Confidenţialitate

Cei 36 de români blocați în Africa de Sud vor fi aduși în țară cu o aeronavă TAROM

Un avion îi va aduce în țară pe cei 36 de români blocați în Africa de Sud, ca urmare a interdicțiilor de zbor după apariția noii variante OMICRON.

Guvernul a luat o hotărâre în acest sens duminică la prânz.

Vor fi implicate Ministerul de Externe, Internele și Ministerul Transporturilor.

Potrivit premierului Nicolae Ciucă, a fost găsită și o aeronavă care să-i aducă pe români în țară.

“În ceea ce priveşte cetăţenii români din Africa de Sud am avut o coordonare foarte bună cu Ministerul Afacerilor Externe, cu Ministerul Transporturilor, cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi începând de ieri au fost identificate soluţiile prin care să determinăm o soluţie pe care o vom lua astăzi în şedinţa de guvern şi în felul acesta am identificat la Tarom o aeronavă care va zbura la Pretoria şi va prelua cetăţenii români. De asemenea, pentru că în aeronavă vor mai fi alte 50 sau 55 de locuri libere, oferim această capabilitate şi celorlalte ţări europene care nu au reuşit să-şi extragă cetăţenii din Africa de Sud şi în felul acesta vom urca această disponibilitate a noastră pe Mecanismul European pentru Situaţii de Urgenţă”, a arătat Ciucă.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Potrivit secretarului de stat, Raed Arafat, românii blocați în Africa de Sud nu au probleme medicale. Dar, ei vor fi, totuși, testați și vor intra în carantină.

“Mai devreme a fost aprobată Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Prin Hotărâre s-a adăugat la ţările care au fost menţionate ieri (sâmbătă – n.r.) şi Malawi, iar, în plus, s-a stabilit că Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne, prin DSU, şi Ministerul Transportului vor lucra împreună pentru repatrierea cetăţenilor români care nu pot să ajungă înapoi în România din cauza perturbărilor care sunt acum cu transportul aerian din zona respectivă, mai multe curse fiind anulate şi mai multe fiind pline, care ajung în Europa. Am început să întreprindem măsurile împreună cu Ministerul Afacerilor Externe şi cu Ministerul Transporturilor, prin Tarom, pentru trimiterea unui avion, la decizia Guvernului, care va pleca Bucureşti – Mombasa – Pretoria şi care urmează să aducă cetăţenii români”, a spus Arafat, duminică, la Palatul Victoria.

Potrivit acestuia, prin Mecanismul de protecţie civilă europeană se va acorda sprijin şi altor cetăţeni europeni.

”Vom oferi şi prin Mecanismul de protecţie civilă europeană şi un număr de locuri pentru cetăţenii europeni ai altor ţări europene UE pentru a-i repatria la Bucureşti, după care de aici se stabileşte cum ajung în ţările lor”, a precizat Raed Arafat.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.