Cel puțin 200.000 de cehi au răspuns apelului de a se alătura, sâmbătă, unui protest antiguvernamental în capitala Praga, în ajunul celei de-a 30-a aniversări a Revoluției din Catifea, relatează Euronews.
Organizatorii manifestației au declarat că participanților l-a depășit pe cel consemnat în iunie, la ceea ce a fost considerat cel mai mare de acest fel de după căderea comunismului în această țară cu 10,7 milioane de locuitori.
„La 30 de ani de la Revoluția de Catifea [în urma căreia Cehia s-a separat pașnic de Slovacia – n.r], nu avem motive de optimism”, transmite organizația Milion Chvilek, potrivit căreia „justiția și mass-media publice sunt în pericol”.
Premierul Andrej Babis, un miliardar originar din Slovacia, a fost cercetat pentru deturnarea unor subvenții comunitare în valoare de 2 milioane de euro, plătite unei ferme agricole și unui centru de convenții care fac parte din gigantul său, Agrofert, unul dintre cei mai mari angajatori privați ai țării.
Șeful guvernului de la Praga respinge acuzațiile.
Un audit al Comisiei Europene a stabilit că Andrej Babis se află conflict de interese ca politician și antreprenor.
Peste 430.000 de persoane au semnat o petiție prin care i-a cerut demisia.
În ciuda controverselor, partidul său rămâne o forță politică dominantă în Cehia, câștigând recentele alegeri europene din luna mai.