Confidenţialitate

Ceaţa scade vizibilitatea sub 50 metri în judeţul Iaşi

La această oră, ceaţa scade vizibilitatea sub 50 metri în judeţul Iaşi, pe DN28A, între kilometrii 3 şi 22 (Ruginoasa- Iaşi- Paşcani) şi între kilometrii 26 şi 32 (Paşcani- Cristeşti) şi pe DN2E85, pe tronsonul Moţca – Cristeşti- Drăguşeni- limita cu judeţul Suceava.

Pe DE583 ceaţa a redus vizibiliatea între Strunga şi Roman sub 50 de metri.

Atunci când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă ori când vizibilitatea este sub 100 de metri, din cauza ceţii, ploii torenţiale sau a ninsorii abundente, șoferii trebuie, conform prevederilor legale, să se circule cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h în localităţi şi 50 km/h în afara acestora.

ANM a transmis, sâmbătă, o atenționare meteo de ploi și ninsori până luni, la ora 10.00.

În nordul şi vestul Olteniei, nord-vestul Munteniei, Munţii Banatului şi local în Carpaţii Meridionali vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou consistent de zăpadă. Vântul va avea intensificări temporare, mai ales pe crestele montane înalte, spulberând zăpada.

În zonele joase de relief din Banat, Oltenia, Muntenia, Transilvania, sudul şi centrul Moldovei, vor fi precipitaţii mixte, care vor favoriza depuneri de polei.

Administraţia Naţională de Meteorologie atenționează că sunt posibile depuneri de polei.