Circulaţia rutieră în judeţul Giurgiu se desfăşoară cu dificultate, în condiţii de ceaţă densă pe DN5 Bucureşti – Giurgiu şi DN6 Bucureşti -Alexandria, vizibilitatea pe aceste artere fiind redusă, pe alocuri, sub 50 de metri.
Potrivit unei atenționări ANM, până la ora 10, în tot județul Dolj ceaţa va determina scăderea vizibilităţii local sub 200 m şi izolat sub 50 m, izolat fiind condiţii de polei. Și în județul Teleorman, până la ora 8, ceaţa determină scăderea vizibilităţii local sub 200 m, izolat sub 50 m.