Cea mai veche rețetă cunoscută a verzei a la Cluj datează din 1695.
În acel an, un faimos tipograf al Clujului, Mikos Misztotfalusi, publică în propria tipografie o cărticică de bucate ce a ajuns să fie atât de populară încât a fost reeditată de zece ori timp de decenii.
Unul dintre atributele cărții, al cărei titlu e „Cărticica meșteșugului de bucătar”, era faptul că era compactă și deci practică: avea dimensiuni mici și putea fi transportată cu ușurință.
Unul dintre exemplarele primei ediții, cea din 1695, se află la Biblioteca Academiei Române din Cluj.
De ce varză, și de ce „a la Cluj?”
Istoricul Lukacs Joszef, cel care a publicat în cel puțin două rânduri articole specializate pe tema verzei a la Cluj, spune că e vorba doar de o banală coincidență.
„Varza este un aliment popular peste tot în Europa, nu putem spune că este mai apreciată la Cluj decât altundeva. Este o simplă întâmplare că a intrat în conştiinţa oamenilor şi că a rămas acolo sintagma varză preparată în mod clujean. Putem să ne gândim la celelalte bucate numite după câte o localitate: la Paris parizerul este un aliment mai popular decât altundeva, sau salamul la Sibiu, cârnaţii la Bekescsaba, friptura la Turda, friptura pane la Viena?”
Iată rețeta „verzei în stil clujean”:
„Ia o varză murată frumoasă, mărunțește-o subțire, între timp fierbe într-o oală o găină grasă sau o jumătate de gâscă, cu slănină grasă. Fierbe-le bine, stratificând varza cu carnea și pune piper din belșug. Pune și vin să aibă un gust mai bun. Când o servești, adaugă piper”
