Dor Geta Popescu, în vârstă de 12 ani şi cinci luni, este cea mai tânără alpinistă din lume care a escaladat Ojos del Salado, un vârf de 6.893 metri altitudine, potrivit MEDIAFAX.
Tânăra a atins vârful celui mai înalt vulcan din lume pe 8 decembrie, la ora locală 12:40.
“Sunt fericită că am reuşit în condiţiile dificile de altitudine, vânt, temperatură şi ariditate ale lui Ojos del Salado. A fost cea mai lungă şi dificilă expediţie a mea de până acum şi reuşita mă motivează, mă face să mă simt specială şi să mă pregătesc pentru noi ascensiuni de record”, a mărturisit alpinista.
Ojos del Salado, aflat în Anzii Cordilieri, în deşertul Atacama, la graniţa între Chile şi Argentina, este cel mai înalt vulcan din America de Sud, şi a fost escaladat pentru prima dată în 1937.
Recordul precedent de vârstă, 14 ani, îi aparţinea Crinei Coco Popescu, sora Getei Popescu, atins pe 28 decembrie 2008.
Dor Geta Popescu, membră a secţiei de performanţă a Clubului Sportiv Montan Altitudine, mai are în palmares alte două recorduri mondiale la 11 ani, vârfurile Sabalan, de 4.811 metri altitudine, şi Damavand, cu o altitudine de 5.671 de metri, iar anul acesta a mai stabilit un record european de vârstă pe Elbrus şi unul naţional pe Kilimanjaro.