După ce colegii de la Europa FM care i-au cântat La Mulți Ani în direct în Deşteptarea, surprizele s-au ținut lanț pentru Vlad Petreanu.
Monica Anghel i-a adus apoi taraful Romeo & The Gypsies iar solista l-a luat pe Vlad la dans în mijlocul studioului Europa FM. Au urmat Simona Gherghe și Mona Nicolici care i-au făcut cadou… un cireș! Vlad a mai primit cadou și un tricou cu Julio Iglesias, pe care colegii l-au obligat să-l poarte astăzi, cunoscut fiind faptul că Vlad îl ‘îndrăgește’ foarte mult pe acest artist.
Mona Nicolici a povestit în direct despre primele buletine de știri prezentate de Vlad la debutul său în televiziune și și-au amintit cu plăcere momentele amuzante de atunci, inclusiv bâlbele din transmisiile live.
Gabriela Vrânceanu-Firea, Cristian Tudor Popescu, Cristina Bazavan dar și vechi prieteni din copilărie i-au urat lui Vlad ‘La Mulți Ani!’. ‘Sunt fără cuvinte’ a mărturisit Vlad Petreanu, emoționat de întreaga desfășurare de forțe din emisiune.
Surpriza finală a fost venirea Antoniei în studioul Europa FM, artistă pe care Vlad o apreciază foarte mult și despre care le mărturisise matinalilor că își dorește să o cunoască. Antonia i-a oferit lui Vlad un tort din ciocolată și i-a cântat live.
Vlad Petreanu împlinește, astăzi, frumoasa vârstă de 45 de ani.
Click aici pentru a vedea surprizele vedetelor pentru Vlad Petreanu din Deşteptarea