O posibilă decalare a examenului de bacalaureat i-ar afecta pe absolvenții care vor să studieze în străinătate– spune secretarul executiv al Consiliului Național al elevilor, Mihnea Stoica.
Tinerii trebuie să trimită instituțiilor superioare de învățământ mai multe documente, printre care și diploma de bacalaureat, după un calendar stabilit.
Deși susține revendicările profesorilor, Consiliul Elevilor afirmă că greva nu ar trebui să afecteze educația lor:
„Dacă această grevă continuă, calendarul trebuie decalat. Problema apare în momentul în care există elevi care vor să studieze în străinătate. Pentru înscrierea la universitățile din afară este nevoie de diploma de bacalaureat. Chiar dacă susținem revendicările profesorilor, ne jucăm puțin cu viitorul țării”
Greva profesorilor îi afectează pe elevii care se pregătesc pentru examenele finale. I-ar scoate pe aceștia din ritmul de învățare.
Părinții ar fi de acord cu o decalare de câteva zile a examenelor, însă elevii care nu fac meditații sunt defavorizați – spune președintele Federației Părinților, Iulian Cristache:
„O parte dintre părinți ar înțelege acest lucru, adică și-ar dori decalarea ca ultimă soluție- de o săptămână, maxim două. Sunt elevi care sunt întrerupți din ritmul de învățare, sunt elevi pe care această pauză îi ajută pentru că fac meditații. Însă, sunt mulți copii care provin din mediul rural, nu au posibilități financiare”.
Cât despre posibila amânare a evaluării naționale, aceasta ar avea un impact emoțional asupra elevilor care o susțin- mai spune Iulian Cristache
„Dacă greva continuă, calendarul e unul încărcat. Dacă luăm o lună din vacanță este crunt. Cei care dau Evaluarea Națională s-ar putea să fie afectați emoțional și să nu obțină rezultatele scontate.”
Sursa foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea
Citește și: Greva în învâțământ continuă. Sindicatele resping noua propunere a Guvernului | AUDIO