Numeroase organizații de mediu cheamă voluntarii la plantări de pomi, însă mai mulți ascultători Europa FM ne-au întrebat, în timpul emisiunii Misiunea Verde, cum sunt alese suprafețele pentru plantare și ce se întâmplă după ce pomii sunt puși în pământ, dacă cineva îi mai urmărește sau totul este lăsat în voia naturii.
Teia Ciulacu, președinta Asociației Viitor Plus, explică, la Misiunea Verde, ce se întâmplă cu suprafețele plantate și cine se asigură de sustenabilitatea lor:
Viitor Plus este o organizație non-profit cu o experiență de 14 ani în dezvoltarea de programe de antreprenoriat social, educație pentru mediu, voluntariat și infrastructură de mediu. Prin proiectul „Adoptă un copac!”, doar în perioada 2007 -2019, peste 13.100 de voluntari au ajutat la înființarea a 710.000 mp de pădure, în cele mai slab împădurite județe din sudul țării, după cum arată rapoartele asociației.
ILUSTRAȚIE: Matthew Smith /Unsplash