Confidenţialitate

Ce prevede legea falimentului personal

Românii cu datorii mai mari de 30 de zile către bănci – care nu au suficiente venituri – pot cere unui judecător falimentul personal.

Trebuie să prezinte, însă, documente care să ateste cât câștigă și o listă cu bunurile pe care le deține, de la locuințe, autoturisme până la aparatură electrocasnică sau mobilier.

Dacă judecătorul le acceptă cererea, un administrator judiciar va fi desemnat pentru a urmări planul de redresare a persoanelor fizice care nu-și mai pot plăti ratele.

Acest plan se poate întinde pe o perioadă de 5 ani, timp în care băncile nu pot cere dobânzi în perioada de redresare iar executările silite sunt suspendate în același interval.

Daca datornicul nu reuseste sa iasă din insolventa atunci instanta poate declara falimentul, caz in care bunurile îi sunt scoase la vânzare, iar banii astfel obținuți vor merge în conturile băncii.

În plus, instanta poate chiar să decidă să-l scutească de o parte din datorie – dar numai dacă împrumutatul arată că nu mai are de unde să plătească.