Confidenţialitate

Ce perle au descoperit Monica, Vlad şi George după simularea Evaluării Naţionale la Limba şi Literatura Română

‘Zăpada săruta întinderile’ reprezintă o figură de stil ‘personalitate’ (…) ‘înseamnă ca este foarte intimă cu ele’, completează elevul, adăugând că ‘în Maramureş, sunt dealuri cu claie de fân’. Acesta ar fi doar unul dintre exemplele de perle descoperite de Monica, Vlad şi George după simularea Evaluării Naţionale la Limba şi Literatura Română. Cei trei matinali Europa FM au pornit de la un material difuzat PRO TV şi au descoperit cât de creativi sunt elevii aflaţi acum în clasa a VIII-a.

Elevii au avut, la unul dintre subiecte, de comentat un text literar-geografic, iar la altul o poezie, aceştia întrecându-se în răspunsuri care mai de care mai amuzante.

Poezia de patru strofe ‘Zăpada săruta întinderile’, a lui A.E. Baconsky, i-a pus în dificultate pe participanţii la simularea Evaluării Naţionale la Limba şi Literatura Română.

‘Genul liric poate fi ca un îndrăgostit care cade-n genunchi în faţa iubitei şi ca o fată care se oftică de dor. Genul epic e la fel, dar nu are versuri, are rânduri’, a punctat un elev.

‘ ‘Zăpada sărută întinderile’ se referă la cum se acoperă mizeria de pe stradă şi se simt şi întinderile bine. Desigur, poetul îşi imaginează că sunt oameni şi pot fi sărutate’, a comentat un alt elev aflat aproape de finalul clasei a VIII-a.

Un alt şcolar silitor a intrat în rolul de critic literar şi l-a certat pe poet pentru că a folosit des cuvântul ‘zăpadă’.

‘Repetiţia este cuvântul zăpadă, pe care autorul îl scrie cam des, şi în titlu, şi în poezie’.

Toate perlele adunate de profesori vor fi făcute publice pe 7 martie, iar elevii vor mai avea timp să înveţe până în luna iunie pentru Evaluarea Naţională 2014, care va avea o pondere, în premieră, de 75% din media finală pentru admiterea la liceu.

Cele mai interesante momente din emisiunea ‘Deşteptarea’ pot fi reascultate cu un click aici