Confidenţialitate

Ce înseamnă sarcina ectopică?

Ovulația este procesul prin care ovulul este eliberat din ovar în trompa uterină. Fertilizarea are loc în această parte a aparatului reproducător feminin, ca apoi, produsul de concepție să migreze în uter. În peretele uterin se va implanta pentru a se forma placenta și a se asigura astfel creșterea și dezvoltarea fătului.

Acestea sunt pe scurt etapele unei sarcini normale. Dar ce este aceea o sarcină ectopică, numită și sarcină extrauterină, a cărei incidență este de una la o sută de sarcini? Ectopic înseamnă o poziție anormală. Astfel, ovulul fertilizat nu va mai migra în uter, ci se va implanta în alt loc. Cea mai întâlnită formă de sarcină ectopică este sarcina tubară care apare atunci când produsul de concepție se oprește în trompa uterină. Ce se întâmplă în continuare? Jumătate din sarcinile ectopice se sfârșesc fără să fie simțite, produsul de concepție moare și nu apar complicații. Dar există situații în care sarcina se dezvoltă în interiorul trompei, care este un tub subțire al cărui pereți nu pot susține un volum mare. Încep să apară simptomele, iar dacă sarcina nu este depistată și nu se intervine, apare riscul major de ruptură a trompei și sângerare masivă, complicație de temut, considerată o urgență medicală.

Printre simptomele unei sarcini ectopice se numără durerea abdominală, care crește în intensitate, amețeală, leșin și uneori sângerări vaginale. Cazurile grave cu hemoragie severă se manifestă prin simptome ale șocului, mai exact colapsul întregului organism. Este necesar un diagnostic diferențial atent, excluzând apendicita.

Sarcina ectopică poate apărea la orice femeie. Risc crescut se înregistrează la cele cu istoric de sarcini extrauterine, boală inflamatorie pelvină cu Chlamydia sau Gonorrhea în trecut, endometrioză, dar și la femeile fumătoare sau cele cu vârsta peste 35 de ani.

Sarcina ectopică se diagnostichează pe baza analizelor de sânge corelate cu examenul ecografic.