Tensiune în Cipru după ce Parlamentul a spus NU proiectului prin care depozitele bancare urmau să fie impozitate. Imediat în insulă au ajuns reprezentanții Comisiei Europene, Fondului Monetar Internaționla și cei ai Băncii Centrale Europene. Ministrul luxemburghez al Finanţelor, Luc Frieden, le-a cerut colegilor săi din zona euro să se întâlnească urgent în şedinţă pentru a pune la punct un nou pachet. Banca Centrală Europeană (BCE) trebuie să decidă dacă va acorda un răgaz Ciprului sau dacă va tăia liniile de finanţare către sistemul bancar. S-ar crea astfel o situație care ar duce țara aproape de faliment. Pe plan european s-ar putea crea un precedent periculos – bursele au scăzut, iar euro a coborât față de dolar la minimul ultimelor 4 luni . Citat de Bloomberg, Frieden consideră că rezultatul votului din parlamentul cipriot reprezintă ‘o veste foarte tristă’, însă decizia trebuie respectată. Nu la fel se pune problema în insulă – protestatarii adunaţi aseară în faţa Parlamentului de la Nicosia au aplaudat rezultatul dezbaterilor. … 36 de voturi împotrivă, 19 abţineri şi nici un vot pentru. Un astfel de rezultat pare, pentru moment, benefic și pentru firmele din Rusia care dețin în băncile cipriote aproape 70 de miliarde de euro. Azi dimineață, preşedintele din Cipru i-a chemat la discuții pe liderii principalelor partide politice. În continuare însă, băncile şi bursa de la Nicosia rămân închise.