Atracțiile vizuale, sunetele și mirosurile pieței moderne sunt rareori accidentale. Acestea sunt, mai degrabă, instrumente ale unei strategii în evoluția marketingului psihologic, ceea ce se traduce prin marketing senzorial, conceput pentru a câștiga loialitatea consumatorilor și pentru creșterea semnificativă a vânzărilor. Acest domeniu al marketingului psihologic denumit marketing senzorial, este o tactică destinată să apeleze la unul sau chiar toate cele cinci simțuri umane, pentru a crea astfel o asociere emoțională cu un anume produs sau brand.
Dacă și tu deții un magazin, atunci acest articol este despre tine și despre cum poți apela la marketingul senzorial pentru fidelizarea clienților și creșterea vânzărilor. Te invităm să descoperi în rândurile următoare ce este marketingul senzorial și cum poate crește vânzările!
Ce este marketingul senzorial?
Atunci când ai în minte comercializarea produselor sau a serviciilor tale, mai mult ca sigur te gândești doar la vizual și ai convingerea că imaginile pe care le alegi sunt singurele instrumente pe care le poți folosi pentru a convinge consumatorii să acorde atenție brandului tău. Această abordare ignoră, însă, o parte importantă a psihologiei și a comportamentului uman.
În ultimii ani, au existat o mulțime de cercetări cu privire la modul în care cele cinci simțuri, respectiv vizual, auditiv, gustativ, tactil și olfactiv, pot afecta deciziile noastre atunci când pășim într-un magazin. Aceste noi cunoștințe în domeniu au condus la marketingul senzorial, o abordare mai mult decât inovatoare a sporirii interesului.
Prin urmare, marketingul senzorial este definit ca o formă de marketing care influențează percepția consumatorilor asupra brandurilor, prin utilizarea experiențelor multi-senzoriale, în vederea stabilirii unei legături emoționale pozitive cu acestea. Cu alte cuvinte, implicarea tuturor celor cinci simțuri în vânzarea produselor este definită ca marketing senzorial.
Marketingul senzorial implică găsirea unor modalități inovatoare de a face apel la nevoile și dorințele consumatorilor, dar și de a face o impresie de durată prin instrumente unice de marketing. Și asta pentru că oamenii iau decizii nu doar pe baza simțului vizual, ci și pe baza atingerii, mirosului și sunetelor.
Pentru a înțelege mai bine conceptul de marketing senzorial, îți vom prezenta succint în rândurile următoare la ce unelte apelează comercianții pentru a stimula cele cinci simțuri ale consumatorilor.
Marketingul senzorial – simțul vizual
Cele mai frecvente modalități pe care mărcile le folosesc pentru stimularea simțului vizual în marketingul senzorial sunt:
- Culorile;
- Imaginile;
- Grafica;
- Textul;
- Video-urile;
- Luminile.
Marketingul senzorial – simțul auditiv
Cele mai utilizate instrumente de marketing audio pe care brandurile le utilizează în marketingul senzorial sunt:
- Muzica tematică;
- Efectele de sunet.
Marketingul senzorial – simțul olfactiv
Din punct de vedere olfactiv, mărcile apelează la abordări unice pe care le încorporează în marketingul senzorial, dintre care amintim:
- Aromele ce reflectă mediul înconjurător;
- Parfumurile;
- Aromele de mâncare.
Marketingul senzorial – simțul tactil
Iată și câteva moduri pe care brandurile le folosesc pentru stimularea simțului tactil în marketingul senzorial:
- Design confortabil;
- Produse de papetărie;
- Opțiuni de testare a produselor.
Marketingul senzorial – simțul gustativ
Companiile apelează și la stimularea simțului olfactiv în marketingul senzorial, dintre care amintim:
- Mostre;
- Noi arome.
Cum poate crește marketingul senzorial vânzările?
Așa cum ai putut deduce din rândurile anterioare, marketingul senzorial oferă o experiență completă potențialilor clienți. Din acest motiv, această formă de marketing se evidențiază ca o modalitate interactivă unică de a câștiga atenția consumatorilor. Acum că ți-ai format o idee despre ce este marketingul senzorial, îți vom enunța succint și cum poate crește această abordare senzorială vânzările dintr-un magazin:
- Design-urile luxoase și creative sunt eficiente în a capta atenția consumatorilor, prin stimularea simțului vizual. Prin urmare, vânzările pot crește semnificativ dacă din ce în ce mai mulți clienți sunt tentați să treacă pragul magazinului tău. Simțul văzului poate fi stimulat și prin paleta cromatică folosită, care îi poate atrage pe clienți să intre în magazin.
- Antrenarea simțului auditiv poate fi realizată prin muzica pe care o redai în interiorul magazinului. Aceasta poate face o mare diferență asupra modului în care clienții văd brandul și chiar și asupra deciziei de a achiziționa produse din magazinul tău. Pentru a alege coloana sonoră perfectă, trebuie să ai, mai întâi, o idee clară despre ceea ce publicul țintă ar dori să audă și ce fel de imagine dorești să aibă magazinul tău.
- Mirosurile plăcute au tendința de a activa simțul olfactiv și mulți comercianți folosesc parfumuri ca o modalitate de a crește vânzările. Cunoscut sub denumirea de scent marketing, acest truc de marketing implică retaileri care stabilesc mirosuri ce le definesc brandul. Un odorizant pentru spații comerciale, de pildă, cu aromele potrivite, poate determina clienții să petreacă mult mai mult timp în magazin, ceea ce se finalizează cu o creștere semnificativă a vânzărilor.
- Permiterea clienților să atingă produsele pe care le-ar putea cumpăra stimulează simțul tactil, ceea ce îi va determina pe consumatori să cumpere mult mai multe produse decât anticipau.
- Stimularea simțului gustativ este cea mai potrivită pentru magazinele care comercializează produse alimentare. O tehnică de marketing în acest sens poate fi oferirea unor mici porții din deliciile pe care le vinzi, pentru a stimula astfel papilele gustative ale consumatorilor. Acest lucru va rezulta în creșterea vânzărilor magazinului tău.
Poate reprezenta o adevărată provocare să pui toate aceste tehnici de marketing senzorial la un loc, însă este important să reușești să-ți stimulezi și să-ți fidelizezi clienții, apelând la cele mai variate trucuri de stimulare senzorială. Acum că știi ce este marketingul senzorial, tu cum dorești să-l pui în aplicare în magazinul tău?
Foto: shutterstock.com