Primarii oraşelor Timişoara, Arad, Oradea şi Cluj Napoca au semnat sâmbătă, la Timişoara, documentul de înfiinţare a Alianţei Vestului – AVE.
Semnarea documentului de temelie al Alianței Vestului a avut loc sâmbătă, la Primăria Timișoara. Alianța Vestului va fi deschisă și altor orașe din vestul țării, au anunțat inițiatorii demersului.
”Prin această inițiativă, prin excelență în spiritul Declarației de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, dorim să creăm un for informal pentru schimburi de idei și de experiență între noi, edilii orașelor în cauză și între administrațiile publice locale pe care le conducem, dar și de cooperare pe proiecte mari, în primul rând de conectivitate de mare viteză, dar și în domeniile cultură, educație, sănătate, turism, sport, securitate și dezvoltare, în sens larg”, a explicat edilului-șef al Timișoarei, Nicolae Robu.
„Această iniţiativă nu are niciun fel de legătură cu niciun fel de proiect de separatism teritorial sau de a pune sub semnul întrebării statul naţional unitar român. Vreau să spun răspicat şi fără echivoc. Nu a fost, nu este şi nu va fi această iniţiativă, ca să curmăm orice altă dispută. În al doilea rând, această iniţiativă nu este îndreptată împotriva Guvernului de la Bucureşti, ci dimpotrivă, este ca împreună cu Guvernul de la Bucureşti să avem o Românie mai puternică şi mai bogată.
Niciun stat din lume nu poate fi bogat şi prosper dacă nu are oraşe şi comunităţi bogate şi puternice. Această iniţiativă îşi propune să aibă cât mai multe locuri în România bogate, cu resurse, care să le ofere oamenilor condiţii decente de viaţă”, a declarat Emil Boc.
”Este foarte important ca atunci când vorbim de obiective să conştientizăm necesitatea de a realiza acele obiective bazându-ne pe valorile noastre, dar gândind întodeauna în relaţia noastră cu Uniunea Europeană. Această platformă a fost prezentată la Bruxelles şi a avut un impact pozitiv. Mesajul transmis de reprezentanţi importanţi din cadrul Comisiei a fost că vor avea curaj să sprijinim aceste proiecte”, a completat primarul Aradului, Gheorghe Falcă.
„Colaborarea propusă la nivelul orașelor Timișoara, Arad, Oradea și Cluj-Napoca, vine în contextul unei culturi asociative modeste, care aduce reticențe față de astfel de demersuri.
Tocmai din acest motiv, ne propunem să fim transparenți cu privire la această inițiativă și să explicăm tuturor celor interesați care sunt beneficiile pe care o abordare integrată la nivel teritorial le poate aduce membrilor comunităților orașelor noastre.”, se arată în document care stă la baza AVE – Alianța Vestului.
Obiectivele comune ale Alianței Vestului, așa cum sunt enunțate în documentul pe care îl puteți descărca la finalul acestui articol:
1. Îmbunătățirea radicală a mobilității și accesibilității între cele patru orașe.
Accelerarea implementării proiectului Autostrada Transilvania,
Susținerea și urgentarea implementării proiectului Autostrada ViaCarpathia,
Susținerea și urgentarea proiectului Autostrada Timișoara-Belgrad,
Dezvoltarea unei conexiuni de tren de mare viteză între toate cele 4 orașe,
Finalizarea completă a tronsoanelor de centură și interconectarea la rețeaua TEN-T,
Dezvoltarea în parteneriat a aeroporturilor și a facilităților de acces la acestea dinspre fiecare oraș către toate celelalte,
Dezvoltarea unei rețele de transport public intraregional și interregional
Creșterea mobilității ecologice în zona metropolitană prin proiecte de tip tren / tramvai /troleibus / autobus electric / metrou metropolitan
Susținerea mobilității forței de muncă,
Sprijinirea legii parteneriatului public-privat pentru proiecte de infrastructură.
2. Susținerea de măsuri active pentru dezvoltarea economică și socială
Sprijinirea colaborării mediului de afaceri prin rețele de furnizori, clustere regionale
Promovarea unui set comun de infrastructuri specifice, precum și un pachet de facilități oferite agenților economici,
Susținerea inovării și a parteneriatelor între universități și mediul de afaceri, și administrația publică locală,
Trei resurse de finanțare a proiectelor de infrastructură: 2% din PIB-ul național, bani aprobați de Uniune și fonduri împrumutate de la Banca Europeană, dezvoltarea constituind cea mai bună formă de protecție socială,
Valorificarea oportunităților financiare și strategice oferite de politicile și programele europene și naționale,
Susținerea și implementarea mecanismului de Investiții Teritoriale Integrate (ITI), care să permită o abordare coerentă a proiectelor de investiții,
Susținerea construirii Spitalelor Regionale de Urgență Cluj și Timișoara ca poli de interconectare cu spitalele județene,
Programe de susținere a tinerilor pentru a rămâne în țară și de atragere și repatriere a celor care au emigrat,
Susținerea cu prioritare a economiei digitale, a industriilor creative, cu valoare adăugată ridicată și nepoluante
Promovare comună a proiectelor de dezvoltare la târguri și evenimente de afaceri.
3. Colaborarea pentru identificarea și implementarea unor măsuri de creștere a performanțelor în administrație.
Transferarea bunelor practici identificate la nivelul oricăruia dintre parteneri către toți ceilalți,
Dezvoltarea unor programe și proiecte de cooperare administrativă intra și interregională,
Promovare unui set de politici publice menite să susțină o dezvoltare strategică vizionară, predictibilă și sutenabilă,
Eliminarea birocrației suplimentare în utilizarea fondurilor europene,
Realizarea procesului de regionalizare – autoritățile locale să își poată realiza propriul program operațional regional la nivelul regiunii,
Transparența actului administrativ și deschiderea față de alte autorități publice locale.
4. Promovarea modelului european de politică publică, consonant cu societatea cunoașterii, promotor și valorizator de cultură.
Implementarea cu schimb de idei și experiență a conceptului de smart city,
Dezvoltarea și introducerea masivă în administrație a digitalizării și serviciilor de tip e-administrație și e-cetățean,
Poziționarea domeniului culturii în centrul preocupărilor comune și, contextual, colaborare în cadrul proiectului Timișoara, Capitală Europeană a Culturii 2021,
Facilitarea participării cetățenilor celor patru orașe la evenimentele culturale ale fiecărei municipalități organizatoare,
Educație conectată la viitor, modificarea curriculei la toate nivelurile de învățământ pentru a se adapta noilor provocări sociale și economice, ca și aspirațiilor generațiilor de azi”, se arată în documentul semnat sâmbătă de primarii orașelor Timişoara, Arad, Oradea şi Cluj Napoca.
Alianţa Vestului va forma, în prima parte a anului viitor, Asociaţia de Dezvoltare Interregională prin care va atrage fonduri europene.
Documentul ”AVE – ALIANȚA VESTULUI – O INIŢIATIVĂ ÎN SPIRITUL DECLARAŢIEI DE LA ALBA IULIA”