După punerea în vânzare a biletelor pentru primul concert Maroon 5 din România, cele mai ieftine bilete pentru show-ul Maroon 5 s-au epuizat în câteva ore.
Cele mai ieftine bilete la concertul Maroon 5 care mai sunt disponibile joi costă 194 de lei (Normal Circle) iar cele mai scumpe 572 de lei (Diamond Circle).
Maroon 5 va susține primul concert din România, în data de 5 iunie.
Maroon 5, lansată în Los Angeles, și-a consolidat poziția în industria muzicală ca fiind una dintre cele mai rezistente și longevive trupe ale muzicii pop.
Maroon 5 a câștigat primul dintre cele 3 premii Grammy, la categoria Best New Artist în 2005 și a vândut peste 17 milioane de exemplare ale albumelor în întreaga lume. Discurile lansate de trupă au fost de asemenea placate cu aur și platină în peste 35 de țari.
Maroon 5 a caștigat fanii și criticii deopotrivă cu stilul muzical inovator, un mix rock/R&B, introdus în albumul lor de debut, „Songs About Jane” și în dublul album recompensat cu disc de platină, „It Won’t Be Soon Before Long”, care a inclus hit-uri precum „Makes Me Wonder” și „If I Never See Your Face Again”.
Cel mai recent material discografic Maroon 5 este “Overexposed” și este apreciat ca fiind unul dintre cele mai bine vândute albume din 2012.