Chiar dacă cu toţii am făcut trăznăi în viaţa noastră, ne minunăm de fiecare dată când cei mici fac câte o năzbâtie.
În emisiunea Deşteptarea din această dimineaţă, Vlad Petreanu şi George Zafiu i-au provocat pe ascultători să povestească trăznăile pe care ei sau copiilor lor le-au făcut.
Din seria “Ce boacăne au mai făcut copiii noştri”, vă prezentăm câteva dintre cele “comise” de copii sau chiar de ascultătorii Europa FM.
“Locuiam lângă un cimitir. La patru ani, băiatul ne-a adus o cruce din lemn să avem şi noi”, a spus unul dintre ascultători.
“Tata era ofiţer. Era cu mai mulți prieteni, mi-au cerut să le aduc o sticlă de vin, doar că îi ziceau proiectil.
M-am dus pe câmp, stăteam lângă o unitate militară, știam noi, copiii, un loc anume, și am revenit cu un proiectil adevărat.
L-am pus pe masă; s-a făcut liniște”, şi-a amintit o ascultătoare.
“S-a urcat în bradul de Crăciun când erau lumânările aprinse în pom, a dat foc la casă”, a recunoscut amuzat un alt ascultător.
“Fiul unui prieten, în vârstă de patru ani, făcea baie cu maică-sa, care născuse prin cezariană. Băiatul întreabă: Mami, mami, dar ce e acolo? Mama: Păi, Luca, pe acolo ai venit tu. Luca: Bine, bine, dar cum am intrat?!