Înainte să pornească spre gărdiniță sau școală, cei mici au intrat în direct în Deșteptarea, cu ajutorul părinților, pentru a ne spune ce au găsit dimineața în ghetuțe de la Moș Nicolae.
De la tradiționalele dulciuri și până la telefoane mobile, Moș Nicolae pare că a fost generos în acest an cu micii ascultători Europa FM, după cum am aflat în direct chiar de la ei.
În fiecare an, în seara de 5 decembrie, copiii știu că trebuie să-și lustruiască ghetuțele sau cizmulițele, pentru că Moș Nicolae va trece pe la ei să le aducă daruri.
Dacă nu au fost cuminţi, Moş Nicolae le va lăsa o nuieluşă.
Este suficient ca Moş Nicolae să se uite prin ferestre ca să-și dea seama dacă un copil a fost cuminte sau nu.