Confidenţialitate

Ce alte probleme de sănătate poate diagnostica oftalmologul

De regulă mergem la oftalmolog atunci când avem nevoie de ochelari. Dar putem pleca din cabinetul acestuia cu un diagnostic neaşteptat. Modificările care apar la nivelul ochilor în anumite boli din organism permit diagnosticarea acestora uneori înainte ca pacientul să prezinte alte simptome.
De aceea, consultul oftalmologic este important chiar și atunci când credem că nu avem probleme cu vederea.

Un simplu examen de rutină al ochilor poate conduce la aflarea diagnosticului de retinopatie diabetică, o caracteristică a pacienţilor cu diabet care nu își controlează nivelul glicemiei în sânge și o cauză importantă a orbirii.

Melanomul este o tumoră agresivă a pielii, dar poate apărea și la nivelul ochilor.
Și hipertensiunea arterială provoacă modificări la nivelul retinei care pot fi identificate de către oftalmolog prin testul fund de ochi. De cele mai multe ori, pacienții cu boli cardiovasculare au nivel crescut de colesterol în sânge, care, de asemenea, se reflectă și la nivelul vaselor ochiului sau prin inele gălbui în jurul corneei.
Bolile autoimune, precum lupusul provoacă inflamație la nivelul componentelor ochiului.

Ochii bulbucaţi, ieşiţi din orbite, sunt un semn important al tiroidei hiperactive, situație numită Boala Graves.
Hepatita și alte afecțiuni ale ficatului se pot asocia cu icter, iar sclera, structură anatomică a ochilor se va colora în galben.

Siclemia, anumite boli parazitare, dar și infecțiile cu transmitere sexuală precum Chalmydia, sunt alte diagnostice posibile în urma unei consultații la medicul oftalmolog.