Confidenţialitate

Ce alimente trebuie să evităm seara înainte de culcare

Pentru a avea un somn bun este bine să cunoaștem alimentele pe care nu ar fi bine să le mâncăm înainte de a merge la culcare.

Hormoni vitali, precum serotonina, sunt produși la nivelul tubului digestiv, iar probleme apărute în procesul digestiei pot influența negativ starea de bine a organismului.

Care sunt alimentele pe care trebuie să le evităm seara pentru a avea un somn odihnitor?

Probabil că știți deja despre efectul de stimulare pe care îl produce cafeina din cafea. Pentru că oboseala ne face să consumăm cât mai multă cafea, acest exces poate avea efecte negative asupra somnului. Mai mult, agravează problemele deja existente.

Nu este recomandat să alegeți pentru cină gustări picante. Nu vă vor ajuta să dormiți mai bine, mai ales că vor crește producția de acid gastric care va produce arsuri și balonare.

De asemenea, nici înghețata nu reprezintă cea mai bună alegere. Conținutul crescut de zahăr vă va ține treji, oferind un plus de energie, iar grăsimile nu vor putea fi arse complet. Nici alte dulciuri, printre care și ciocolata, nu sunt recomandate. Sunt studii care au arătat că un conținut crescut de zahăr în sânge favorizează apariția coșmarurilor.

Chiar dacă friptura este o sursă foarte bună de proteine și fier, este greu de digerat, procesul durând mai mult decât pentru alte alimente. Astfel, înainte de somn nu există îndeajuns timp pentru digestia cărnii preparate la grătar.

Cercetarile stiintifice arata ca, de fapt, alcoolul afecteaza calitatea somnului. Studiile arata ca alcoolul te face sa adormi mai rapid, avand un efect sedativ natural.

Cu cat bei mai mult insa, cu atat te vei trezi mai obosit, pentru ca afecteaza modul in care creierul functioneaza noaptea

Atenție și la pătrunjel, deoarece este un bun diuretic, ceea ce înseamnă că mâncat înainte de culcare este posibil să vă întrerupă somnul de câteva ori.