Confidenţialitate

CE a redus prognoza de crestere economica a Romaniei in acest an – de la 2,8% la 2%

Comisia Europeană a redus semnificativ, cu aproape un procent, prognoza de creștere economică a României în acest an.

Astfel, oficialii europeni anticipează un avans de doar 2% – față de 2,8%, cât estimau în luna iunie.

În raportul Comisiei Europene se arată că ritmul creșterii economice s-a redus de la 3,5% (în 2013) la 2,4% (în prima jumătate a acestui an).

Pe de o parte, creșterea economică a fost susținută și de această dată de consumul privat și de exporturile nete, în vreme ce investițiile au continuat să contribuie negativ la creșterea PIB (cu alte cuvinte, lipsa investițiilor a dus la o evoluție negativă a Produsului Intern Brut).

Ca urmare, avansul economic este estimat pentru 2014 la doar 2%, față de 2.8% – procentul anunțat în vară.

Şi prognoza pentru 2015 a fost revizuită în scădere, Comisia estimând un avans economic de 2,4% pentru anul viitor, faţă de proiecţia de 2,6% prezentată în raportul din primăvară.

Raportul ComisieI Europene mai arată că economia țării va fi sprijinită și anul viitor de consumul privat care va continua să crească datorită avansului salariilor, inflației scăzute și dobânzilor bancare în scădere.

Pentru 2016, Comisia anticipează o creştere economică în România de 2,8%.

CE avertizeaza Guvernul

Guvernul va fi nevoit să crească taxe sau să taie cheltuieli pentru a compensa scăderile de venituri prognozate în 2015 din reducerea CAS, a taxei pe stâlp şi a accizelor, în caz contrar urmând ca deficitul bugetar să urce la 2,8% din PIB, apreciază Comisia Europeană, cu 10 miliarde lei peste ţintă.

‘Pentru 2015, deficitul bugetar al României este prognozat să crească la 2,8% din PIB, dacă se asumă că Guvernul nu va lua nicio măsură de politică fiscală. Până la data limită pentru elaborarea prognozei, nu a fost trimis niciun proiect de buget pentru 2015. Prognoza a avut în vedere impactul pe întregul an viitor al reducerii contribuţiilor de asigurări sociale, care vor conduce la o pierdere de venituri de 0,8% din PIB pe parcursul lui 2015’, se arată în raportul Comisiei Europene privind prognoza economică de toamnă.