Plenul Curţii Constituţionale a României va analiza, marţi, obiecţiile de neconstituţionalitate formulate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi PNL cu privire la modificările aduse legilor justiţiei.
Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul CCR, pe ordinea de zi a şedinţei de plen se află obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară (formulată de 29 de senatori PN), obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor (formulată de 56 de deputaţi PNL), obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii (formulată de 52 de deputaţi PNL), precum şi trei obiecţii de neconstituţionalitate referitoare la aceleaşi legi formulate de Înalta Curte.
ÎCCJ a anunţat pe 21 decembrie 2017 că a decis să sesizeze CCR în legătură cu neconstituţionalitatea a 12 articole modificate de Parlament din Legea 303/2004 privind statutul magistraţilor.
În sesizare se arată, printre altele, că modificările aduse în legătură cu răspunderea materială a magistraţilor încalcă Constituţia şi reglementări internaţionale, deoarece au un conţinut “neclar” şi “confuz”, nu corespund cerinţelor de previzibilitate şi vor ridica în practică probleme de interpretare.
În aceeaşi zi, PNL a anunţat că a contestat la CCR modificările aduse legii privind statutul magistraţilor.
“Prin această sesizare arătăm dezastrul în materie de legiferare pe care îl face coaliţia majoritară PSD-ALDE. În mod evident, sunt încălcări care ţin de autonomia de reglementare a fiecărei Camere parlamentare în parte; de asemenea, avem argumente în privinţa încălcării principiului bicameralismului, cât şi alte chestiuni care ţin de procedură. Există însă şi motive intrinseci pe care le-am invocat, care ţin de conţinutul legii, printre care încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat şi cel care vizează independenţa judecătorilor şi procurorilor”, a precizat, la acel moment, deputatul PNL Gabriel Andronache.