Curtea Constituţională a României a amânat miercuri, pentru 19 martie, luarea unei decizii asupra sesizării PNL şi PMP în legătură cu proiectul de lege privind înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic de la Târgu Mureş, a anunţat preşedintele CCR, Valer Dorneanu.
CCR a analizat în această dimineață obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru înfiinţarea Liceului Teologic Romano – Catolic II Rákóczi Ferenc, obiecţie formulată de un număr de 50 deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi 16 deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Mişcarea Populară.
PNL şi PMP apreciază în sesizarea la CCR că adoptarea Legii pentru înfiinţarea Liceului Teologic Romano-Catolic II Rakoczi Ferenc este “vădit nelegală” şi subliniază că, în prezent, Consiliul Local al Municipiului Târgu Mureş are competenţa şi posibilitatea să dispună reorganizarea oricăror unităţi de învăţământ preuniversitar de stat aflate pe raza teritorială a unităţii administrativ-teritoriale, cu respectarea tuturor garanţiilor prevăzute de lege.
Parlamentarii PNL şi PMP arată că această lege este neconstituţională întrucât încalcă principiul constituţional al separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi principiul constituţional al autonomiei locale şi descentralizării prin faptul că, la nivel de principiu, reglementează o situaţie particulară, aflată în competenţa exclusivă a autorităţilor administraţiei publice locale.
Semnatarii sesizării susţin că prin iniţierea în Parlament a acestui proiect de lege instituţia legiuitoare se subroghează în sfera de competenţă a unei autorităţi a administraţiei publice locale.
Ei solicită CCR să aibă în vedere faptul că, prin actul normativ atacat, a fost grav încălcat principiul subsidiarităţii.