Confidenţialitate

CCR a decis că OUG care modifică prevederile Codului administrativ este constituțională

CCR a respins, miercuri, excepția de neconstituționalitate formulată de Avocatul Poporului cu privire la OUG care modifică Codul administrativ. Prin urmare, actul normativ este constituțional.

Pe 28 august 2019, Avocatul Poporului Renate Weber a sesizat Curtea Constituțională cu privire la ordonanța de urgență a Guvernului pe Codul Administrativ, a anunțat instituția într-un comunicat de presă.

Avocatul Poporului consideră că modificarea Codului administrativ prin ordonanță de urgență nu se justifică.

„În urma analizării actului normativ, Avocatul Poporului a constatat, între altele, că în cuprinsul ordonanței sunt reglementate o serie de aspecte care nu au legătură și nu sunt nici interdependente cu motivele invocate de Guvern în susținerea urgenței și situației extraordinare care motivează adoptarea unei asemenea ordonanțe. Avocatul Poporului consideră că maniera aleasă pentru soluționarea situației administrației publice centrale și locale din România nu este adecvată, întrucât mecanismul legislativ al ordonanței de urgență prezintă un regim aparte, care ar trebui să fie folosit în situații extraordinare, urgente și a căror reglementare nu poate fi amânată”, potrivit sursei citate.

Un alt motiv de neconstituționalitate vizează articolul 109 referitor la răspunderea membrilor Guvernului și articolul 111 privind controlul parlamentar al activității Guvernului.

Avocatul Poporului mai transmite că ordonanța de urgență privind Codul administrativ contravine Constituției și afectează regimul instituțiilor fundamentale ale statului, în speță Guvernul.

Tot astăzi, CCR a stabilit că angajarea răspunderii Guvernului pentru modificarea OUG 114 este neconstițională.

De asemenea, Curtea a stabilit și că Adoptarea Bugetului de stat prin asumarea răspunderii în fața Parlamentului este constituțională.