Confidenţialitate

Cazurile de depresie sunt în creștere la nivel mondial

Depresia este o boala întâlnită frecvent la nivel mondial, aproximativ 350 milioane de persoane fiind afectate, conform Organizației Mondiale a Sănătății. Depresia este diferită de fluctuațiile uzuale ale dispoziției față de provocările din viața de zi cu zi. Depresia devine o stare gravă de sănătate mai ales atunci când este de lungă durată și are o intensitate moderată sau severă. În cel mai rău caz, depresia duce la sinucidere, de aceea trebuie depistată și tratată la timp.

Deși există tratamente eficiente pentru depresie, mai puțin de jumătate din cei afectați primesc astfel de tratamente. Motivele includ lipsa de resurse, lipsa de personal instruit, dar și stigmatul social asociat cu tulburările psihice.

Cazurile de depresie și alte boli de sănătate mintală sunt în creștere la nivel global.

În funcție de numărul și severitatea simptomelor, un episod depresiv pot fi clasificat ca usor, moderat sau sever. O persoană cu un episod depresiv ușor va avea unele dificultăți în continuarea activităților profesionale și sociale obișnuite, dar nu va înceta să funcționeze complet, față de cei care suferă un episod depresiv sever.

Există o formă numită depresie unipolară, în care dispoziția este depresivă, apare pierderea interesului și un nivel redus de energie, care provoacă diminuarea dispoziției timp de cel puțin două săptămâni. Multe persoane cu depresie suferă de asemenea de anxietate, tulburări de somn, lipsa poftei de mâncare și poate avea sentimente de vinovăție sau stimă de sine scăzută, scăderea capacității de concentrare și unele simptome inexplicabile din punct de vedere medical.

Tulburarea bipolară de dispoziție se manifestă ca episoade maniacale și depresive separate de perioade cu stări normale. Episoadele maniacale implică iritabilitate, activitate și exprimare excesive, și o nevoie scăzută de somn.

Există tratamente eficiente pentru depresie. Depresia poate fi diagnosticată și tratată prin mai multe tehnici, de care puteți beneficia numai consultând un medic psihiatru. Nu considerați că vizita la medicul psihiatru este o rușine! Bolile psihiatrice sunt afecțiuni medicale, asemenea altor afecțiuni, de exemplu bolile cardiovasculare sau diabetul zaharat, numai că sunt tratate de alți medici specialiști.

FOTO: Shutterstock