Jurnalista Adina Florea l-a acuzat pe Răzvan Băltărețu, un coleg de breaslă, că a violat-o acum 9 ani. Este pentru prima dată când vorbește despre acest fapt, iar mărturisirea vine în contextul în care jurnalistul a primit un premiu pentru activitatea sa în presă. Bărbatul a negat acuzațiile. El spune că relația lor a fost consensuală. Mărturisirea a fost urmată de alte două voci, care au vorbit despre abuzuri sexuale săvârșite de același bărbat. Într-o intervenție telefonică la emisiunea „România în Direct” la Europa FM – cu Cătălin Striblea – Oana Dimofte, fondatoarea platformei „Educație Privată”, a amintit importanța orelor de educație sexuală în școli. „Sunt învățați anatomie și despre consimțământ, dar și despre limitele legate de corpul lor. Sunt învățați că nimeni nu are dreptul să le atingă corpul fără ca ei să fie de acord”, a subliniat Oana Dimofte. În continuarea dezbaterii, într-o altă intervenție telefonică, Andrada Cibiliu, de la centrul FILIA – a spus că, deși actul de viol s-a petrecut acum 9 ani, fapta în sine nu este anulată de relațiile consensulale care ar fi putut exista înainte sau după această situație. „Ce e esențial de înțeles este că nu înseamnă nu și că orice moment în care nu ne oferim consimțământul, chiar și în cuplu, reprezintă un act de agresiune sexuală”, a precizat Adrada Cibiliu.
Andrada Cilibiu: „Fapta de viol nu este anulată de faptul că cei doi au întreținut relații sexuale consensuale înainte sau ulterior”
Cătălin Striblea: A zis domnul Cătălin că… că faci, ești violată, apoi te mai culci de două ori cu el ca să ce?
Andrada Cilibiu: „În primul rând, aș fi vrut să subliniez că suntem emoționate de solidaritatea pe care am văzut-o, mai ales din partea jurnalistelor și a redacțiilor care s-au delimitat de agresor, dar suntem și foarte dezamăgite de reacția unei părți mari din societate. Și, ca să vă răspund la întrebare: fapta de viol nu este anulată de faptul că cei doi au întreținut relații sexuale consensuale înainte sau ulterior. Sunt multe sentimente contradictorii într-un astfel de moment, într-un moment de maximă vulnerabilitate. Vorbim de o persoană care avea 20 de ani. Cumva, agresorul, înainte de viol a folosit și ceva ce noi, în termenii de specialitate numim <<grooming>>. S-a folosit de relația disproporționată de putere pentru a-i câștiga încrederea și, ce e esențial de înțeles este că nu înseamnă nu și că orice moment în care nu ne oferim consimțământul, chiar și în cuplu, este un act de agresiune sexuală. Și foarte bine spuneați, România are inclusiv legislație împotriva violului marital. Asta înseamnă că, dat fiind că consimțământul poate fi dat sau retras în orice moment… în orice moment în care întrețin o relație sexuală cu partenerul meu și spun nu, acel act sexual trebuie să înceteze. Și acest lucru nu s-a întâmplat în cazul Adinei”.
Andrada Cilibiu: „Violența împotriva femeilor continuă să existe, pentru că în loc să taxăm agresorii, continuăm să blamăm victimele”
Cătălin Striblea: Dar psihologic ce se întâmplă? Că aici e nelămurirea domnului de mai devreme. El zice așa: dacă cineva te-a violat și îți trezește sentimente… e o traumă atât de mare pentru viața ta. Cum poți să te mai întâlnești cu persoana respectivă încă o dată și încă o dată?
Andrada Cilibiu: „E extraordinar de greu să accepți ce ți s-a întâmplat. De multe ori, poate îți e greu să și recunoști că ceea ce s-a întâmplat a fost o situație de viol sau de agresiune sexuală, mai ales dacă vine din partea unei persoane pe care o cunoști sau în care aveai încredere. Pe de altă parte, după ce fapta s-a consumat și te gândești dacă să faci ceva sau nu, vine cealaltă bucată. Neîncrederea foarte mare în autorități, faptul că locuim într-o țară care nu are servicii adecvate de sprijin pentru femeile care trec prin situația unui viol. Te duci la poliție, s-ar putea să te blameze, să nu te creadă, să te descurajeze să faci plângere. Vrei să vorbești despre asta pe internet… s-ar putea să îți fie frică că nu o să te creadă sau că o să fii judecată sau că o să te întâlnești cu multe păreri. Noi le credem pe femeile care își spun femeile de abuz. Le credem indiferent de cât timp a trecut. Sunt multe sentimente de vină și rușine la mijloc. Violența împotriva femeilor continuă să existe, pentru că în loc să taxăm agresorii, continuăm să blamăm victimele. Și atunci când societatea le judecă, supraviețuitoarele violenței continuă să creadă că e vina lor, iar acest lucru le descurajează să vorbească”.
Cătălin Striblea: Te întreb întâi, dincolo de chestiunea școlară, când ai citit care a fost primul sentiment pe care l-ai avut?
Oana Dimofte: „Când am citit povestea spusă de Adina Flora, primul sentiment a fost cel pe care îl am și acum, de maxim respect pentru faptul că această femeie și-a găsit curajul de a-și spune povestea. Numai repsect pentru Adina Flora și curajul ei”.
Oana Dimofte: Are importanță doar pentru Adina Florea că s-a chinuit 9 ani, că a avut nevoie de terapie și a trăit cu lucrul acesta 9 ani înainte de a avea curajul să își spună povestea
Cătălin Striblea: Are importanță că e nouă ani mai târziu?
Oana Dimofte: „Dacă am fi avut ore de educație sexuală în școală, noi, ca generație nu ne-am mai fi pus această întrebare. Pentru că am fi avut ocazia să înțelegem de ce victimele, în covârșitoarea lor majoritate au nevoie de foarte mult timp înainte de a se expune public, înainte de a depune plângere sau înainte de a vorbi cu apropiații. Din punctul de vedere al judecății asupra Adinei Florea că au trecut 9 ani, are importanță doar pentru ea că s-a chinuit 9 ani și a avut nevoie de terapie și a trăit cu lucrul acesta 9 ani înainte de a avea curajul să își spună povestea”.
Oana Dimofte: „Orele de educație sexuală sunt mai ales pentru acei copii ai căror părinți nu vor să le facă educație sexuală”
Cătălin Striblea: Eu aș putea să presupun acum că fetele care nu participă la orele de educație sexuală știu mai puțin despre consimțământ – și băieții la fel – decât știu copiii din școala privată sau cei 5% care s-au dus la orele acestea?
Oana Dimofte: „Nu neapărat că știu mai puțin, ci că au șansele mai mici să afle. E la fel de posibil ca fetele sau băieții să aibă părinți acasă care să le vorbească despre toate lucrurile acestea, să fie ei documentați în legătură cu lucrurile acestea, dar e la fel de posibil să nu-i aibă sau poate chiar mai posibil să nu-i aibă acasă. În condițiile acestea, orele de educație sexuală sunt mai ales pentru acei copii ai căror părinți nu vor să le facă educație sexuală. De aceea, din punctul meu de vedere, ar trebui să facem această materie obligatorie în școlile românești, pentru că, repet: dacă vom avea un pic de bun-simț și un pic de răbdare vom descoperi că la aceste ore copiii nu sunt învățați să facă sex, așa cum cred foarte mulți părinți sau cum răspândesc pe internet. Sunt învățați anatomie și despre consimțământ, dar și despre limitele legate de corpul lor. Sunt învățați că nimeni nu are dreptul să le atingă corpul fără ca ei să fie de acord. Și la vârste mici, nici măcar dacă sunt de acord”.
Urmărește întreaga emisiune „România în Direct” aici:
Sursa foto: Shutterstock
