Confidenţialitate

Cazul ursului Arthur: Ministerul Mediului spune că animalele vor fi vânate doar de Asociațiile de Vânătoare | AUDIO

Măsuri în cazul ursului împuşcat de un prinţ austriac în Covasna: Ministerul Mediului spune că animalele vor fi de-acum recoltate doar de asociaţiile de vânătoare pentru a se evita situaţii precum cea din localitatea Ojdula. Autorităţile nu ştiu nici acum identitatea ursului omorât.

Cert este că trofeul nu a părăsit ţara. Se află la Asociaţia de vănătoare din Covasna şi va ajunge la muzeul Cinegetic de la Posada. Până atunci, se încearcă identificarea animalului împuşcat. Ministrul mediului,  Barna Tánczos.

”Nu avem poză cu ursul care cobora în localitate. Căutăm acum dovada monitorizării și identificării. Am încercat să îl identificăm pe ursul Arthur ca să puem compara dovezile din dosar cu cele care se referă la ursul Arthur.”

Pentru a evita situaţii precum cea creată după vânătoarea prinţului austriac, Ministerului Mediului anunţă că, de-acum, toate recoltările se vor face de către Asociaţiile de vânătoare. Adică nu vor mai veni persoane care să plătească pentru împuşcarea unui urs. Asociaţiile vor pierde bani importanţi. Tariful de împuşcare a unui urs în România porneşte de la 3.000 de euro, dar poate ajunge până la 15.000-20.000 de euro, potrivit datelor de pe site-urile unor asociaţii de vânătoare.

”În cazuri de forță majoră și de pericol iminent, extragerile trebuie să fie aprobate. Dacă mergeți în aceste regiuni o să vedeți ce înseamnă această frică, a părinților care trebuie să își lase copiii pe stradă, a părinților care știu că la vecin a intrat ursul și acum o zi și acum două zile și acum trei seri”.

Nu se ştie câţi urşi bruni există în România. Recensământul nu a fost făcut niciodată. Dar, ministrul Mediului spune că avem cei mai mulţi urşi din Europa. Anual, sunt mii de dosare cu pagubele făcute de aceştia. Autoritățile au aprobat în ultimii trei ani uciderea a 138 de urși bruni.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Liliana Nicolae