Confidenţialitate

Cazul Orban, în dezbaterea conducerii PNL

Biroul Executiv al Partidului Național Liberal se reuneşte în şedinţă vineri, la ora 11.00, la Palatul Parlamentului.

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a anunţat recent că în şedinţa BEx se vor dezbate ultimele declaraţii ale fostului lui Ludovic Orban, urmând să se ia o decizie în acest sens.

Întrebat dacă în şedinţă va propune excluderea lui Ludovic Orban din PNL, premierul interimar a răspuns: “Vom discuta declaraţiile domnului Ludovic Orban din ultima perioadă în spaţiul public şi atacurile la preşedintele României şi la preşedintele PNL şi vom vedea decizia BEx”.

Fostul preşedinte PNL Ludovic Orban a anunţat că se va prezenta la şedinţa Biroului Executiv al partidului unde se va discuta despre o eventuală excludere a sa din partid, dar a precizat că o astfel de decizie îi revine Consiliului Naţional.

La rândul său, el va cere în şedinţa BEx “demisia lui Cîţu şi a conducerii”, “sistarea oricăror discuţii cu PSD şi refacerea coaliţiei PNL – UDMR – USR”.