Administraţia de la Kremlin a condamnat, duminică, apelurile Ambasadei SUA din Moscova în favoarea protestelor din Rusia, denunţând “interferenţele” Washingtonului în afacerile interne ale Rusiei, relatează agenţia Associated Press.
Peste 3.500 de persoane au fost reţinute, sâmbătă, în cursul protestelor din Rusia faţă de arestarea liderului opoziţiei, Aleksei Navalnîi. În cursul protestelor, Rebecca Ross, purtătorul de cuvânt al Ambasadei americane din Moscova, a transmis următorul mesaj: “Statele Unite susţin drepturile tuturor la proteste paşnice şi libertatea de exprimare. Măsurile luate de autorităţile ruse restricţionează aceste drepturi”. De asemenea, Ambasada SUA a difuzat un comunicat al Departamentului de Stat cu un apel de eliberare a lui Aleksei Navalnîi.
Însă Preşedinţia Rusiei a condamnat atitudinea Ambasadei SUA. “Aceste comentarii constituie, în mod indirect, interferenţe în afacerile noastre interne; reprezintă o susţinere directă pentru încălcarea legii în Federaţia Rusă, susţinerea unor acţiuni neautorizate”, a reacţionat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Oficialul rus consideră “nesemnificative” protestele din Rusia. “Mulţi ar spune că au fost mulţi participanţi la aceste acţiuni ilegale. Nu, au ieşit puţini oameni la proteste. Mulţi votează cu Vladimir Putin”, a spus Peskov.
Zeci de mii de persoane au participat la protestele organizate sâmbătă în mai multe oraşe din Rusia. La Moscova, au fost aproximativ 15.000 de protestatari.
Disidentul rus Aleksei Navalnîi a fost arestat în urmă cu o săptămână, la revenirea în Rusia după ce a fost tratat în Germania ca urmare a atacului neurotoxic din august 2020. O instanţă judiciară a decis menţinerea în detenţie a lui Aleksei Navalnîi 30 de zile. Serviciul rus al Penitenciarelor a comunicat că Aleksei Navalnîi a încălcat termenii unei sentinţe cu suspendare. Navalnîi a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare pentru furt, un caz din 2014 pe care disidentul îl consideră ca având motivaţie politică. Un termen al controlului judiciar a expirat pe 30 decembrie 2020, iar Navalnîi ar fi trebuit să se prezinte la o secţie judiciară. În plus, Comitetul rus pentru Investigaţii a anunţat recent că Aleksei Navalnîi este vizat de o anchetă privind “fraude de amploare”. Liderul opoziţiei ruse este suspectat că ar fi utilizat în scopuri personale fonduri colectate pentru organizaţiile civice pe care le conduce, valoarea presupuselor fraude fiind de 356 de milioane de ruble (3,9 milioane de euro). Aleksei Navalnîi conduce mai multe organizaţii nonguvernamentale pentru drepturile omului şi combaterea corupţiei.