Procurorii au reținut, miercuri, un individ acuzat că violat-o pe adolescenta Luiza Melencu, la 14 aprilie, chiar în ziua în care a fost răpită de Gheorghe Dincă, tinichigiul din Caracal suspectat că
Informația a fost dată publicității de adjunctul DIICOT, Giorgiana Hosu.
Răpirea Luizei Melencu este anchetată de DIICOT abia din iulie.
Procurorii locali nu au avanasat deloc cu ancheta în acele 3 luni.
Acum, DIICOT explică de ce a durat atât identificarea noului suspect:
Cazul Caracal a stârnit o putenică emoție publică pornind de la răpirea și uciderea unei fete de 15 ani, Alexandra Măceșanu, în luna iulie.
În scurt timp, a ieșit la iveală că același individ care o răpise pe aceasta, o răpise și pe Luiza Melencu chiar înainte de Paște.
Dacă în cazul Alexandrei, anchetatorii au certitudinea că a fost omorâtă, în cazul Luizei, probele descoperite până acum nu au putut demonstra acest lucru, ceea ce a provocat în familia fetei o mare neîncredere în felul în care este gestionată anchetă.
Bărbatul reținut acum este acuzat de viol, nu și de complicitate la crimă, întrucât procuroii nu au dovezi că acesta a luat parte la uciderea Luizei.